logo

Reacţia partidelor extraparlamentare la Acordul de Asociere cu UE


https://www.ipn.md/ro/reactia-partidelor-extraparlamentare-la-acordul-de-asociere-cu-ue-7965_1013647.html

Partidele extraparlamentare de la Chişinău au lansat mesaje diferite în legătură cu semnarea de către Republica Moldova a Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, transmite IPN.

Partidul Forţa Poporului susţine că asocierea politică cu Uniunea Europeană şi cooperarea strânsa în domeniul economic şi comercial oferă Moldovei oportunităţi reale de recuperare a decalajelor de dezvoltare. Într-o declaraţie remisă presei formaţiunea menţionează că doar prin implementarea Acordului de Asociere, forţele politice vor contribui direct la transformarea Moldovei într-o ţară capabilă să facă faţă provocărilor etapei de tranziţie la o societate cu adevărat democratică, stabilă şi prosperă.

Partidul Verde Ecologist din Moldova salută semnarea de către Republica Moldova a Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană şi menţionează că este un moment istoric pentru Republica Moldova. Totodată, verzii au făcut apel către partidele politice, reprezentanţii societăţii civile şi toţi cetăţenii Republicii Moldova să-şi unească forţele în  parcursul european, pentru binele poporului Republicii Moldova.

Partidul Social Democrat a remis o declaraţie în care se spune că prin semnarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, ţara este vândută. În loc ca Moldova să ajungă în UE, va fi invers, UE va pătrunde în toate sferele de influenţă a Republicii Moldova. PSD susţine că va avea loc preluarea de către UE a întreprinderilor de stat, a întreprinderilor falimentare, la preţuri mult mai mici decât cele reale. PSD notează că  premierul Iurie Leancă ar fi semnat în mod ilicit Acordul de Asociere cu UE, pentru că nu ar avea asemenea împuterniciri constituţionale.

Liderului Partidului Nostru, Renato Usatâi, menţionează într-o declaraţie remisă presei că semnarea Acordului de Asociere a devenit încă o acţiune de propagandă a guvernării de la Chişinău, care în loc să implementeze reforme, tratează oamenii cu un PR răsunător. Renato Usatâi menţionează că acordul a fost discutat în condiţii de maximă secretizare – nimeni nu a văzut textul până la parafare, moment când deja nimic nu mai putea fi modificat. În mesajul lui Renato Usatâi se mai spune că Acordul de Asociere este grăbit înainte de alegerile parlamentare, deoarece actuala putere nu are realizări pe care să le prezinte electoratului.

Vineri, 27 iunie, la Bruxelles, Republica Moldova a semnat Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, alături de Georgia şi Ucraina.