logo

Reacția ministrului Pogolșa la petiția privind crearea unui minister al culturii: Nu sunt bani


https://www.ipn.md/ro/reactia-ministrului-pogolsa-la-petitia-privind-crearea-unui-minister-7967_1079816.html

Ministrul în exercițiu al educației, culturii și cercetării, Lilia Pogolșa spune că înțelege problemele oamenilor de cultură afectați de criza pandemică, însă, potrivit oficialului, crearea unui minister separat în acest domeniu nu ar duce la rezolvarea problemelor. În plus, potrivit ministrului crearea unui minister separat al culturii necesită fonduri suplimentare, bani care nu sunt prevăzuți în bugetul de stat, notează IPN.

După ce în spațiul public a fost lansată petiția online privind necesitatea separării Ministerului Culturii de cel al Educației și Cercetării, ministrul Lilia Pogolșa spune că instituirea unui minister separat al culturii nu este o soluție pentru acest domeniu.

„Domeniul culturii a fost unul dintre cele mai afectate domenii, dar oamenii culturii trebuie să înțeleagă că problemele din domeniul culturii nu depind de existența sau de absența unui minister al culturii”, a declarat Lilia Pogolșa în cadrul emisiunii „Puterea a patra” de la postul de televiziune N4.

Mai mult, oficialul spune că o astfel de divizare necesită fonduri suplimentare, bani care nu se regăsesc în bugetul de stat pentru anul 2021.

„Acum este prematur să vorbim despre apariția unui minister separat al culturii, deoarece pentru a diviza Ministerul Educației, Culturii și Cercetării ar trebui planificate surse financiare. Crearea unui minister separat atrage după sine costuri”, a declarat Lilia Pogolșa.

În contextul situației pandemice actuale, ministrul spune că în ultima perioadă se atestă o creștere a numărului de infectări în rândul elevilor. Mai multe instituții de învățământ au fost închise.

„La 1 februarie am avut o singură instituție de învățământ închisă în carantină, astăzi avem 17. Mai bună este situația în instituțiile de educație timpurie, numărul copiilor infectați a crescut doar de la 21de copiii la 1 februarie la 23 de copii infectați astăzi”, a mai spus Lilia Pogolșa.

Potrivit datelor oficiale ale Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, în prezent, din cauza răspândirii infecției COVID-19, 275 de clase de elevi se află în carantină. De asemenea, 319 elevi sunt infectați cu Sars-Cov2, precum și și 277 de cadre didactice.