Reabilitarea a 42 de străzi din capitală ar costa municipalitatea peste 1 miliard de lei
https://www.ipn.md/ro/reabilitarea-a-42-de-strazi-din-capitala-ar-costa-municipalitatea-7967_1003309.html
42 de străzi din capitală nu au fost reparate capital de peste 25 de ani. Reabilitarea acestora ar costa municipalitatea 1 miliard 200 de milioane de lei. Informaţia a fost prezentată în şedinţa operativă de la Primărie de către şeful Direcţiei generale transport, Adrian Boldurescu, transmite Info-Prim Neo.
Bulevardul Ştefan cel Mare nu a fost reparat capital de 39 de ani, strada Vasile Alecsandri – de 34 de ani, iar strada 31 august – de 40 de ani.
Primarul capitalei, Dorin Chirtoacă, a dispus elaborarea unei hărţi cu străzile care necesită reparaţie capitală urgentă.