logo

„Războiul” sau „diplomația” vaccinurilor în lume? Impactul asupra Moldovei”. Dezbatere IPN


https://www.ipn.md/ro/razboiul-sau-diplomatia-vaccinurilor-in-lume-impactul-asupra-moldovei-dezbatere--8004_1080907.html

Orice actor geopolitic va încerca, în condiții de pandemie, să folosească pârghiile pe care le are la dispoziție pentru a soluționa problemele pe care le are, dar și pentru a-și prezenta utilitatea în raport cu alți actori internaționali. Totodată, primul reflex al țărilor, de la începerea pandemiei, a fost să se izoleze, dar nu să demonstreze solidaritate. Cele mai dezvoltate state au progresat în elaborarea vaccinurilor anti COVID-19 și tot cele mai bogate state au cumpărat acest vaccin în cantități mult mai mari decât numărul populației. Aspectul internațional al vaccinurilor, despre fiecare în parte și despre toate împreună, dar și despre comportamentul statelor deținătoare și nedeținătoare de vaccinuri și despre cum influențează procesul de vaccinare relațiile internaționale și regionale, au discutat invitații dezbaterii publice „„Coexistența”, „războiul” sau „diplomația” vaccinurilor în lume? Impactul asupra Moldovei”, organizate de Agenția de presă IPN.

Dionis Cenușa, politolog, cercetător la Universitatea Justus-Liebig din Giessen, Germania, spune că, reieșind din faptul că suntem în mijlocul unei crize majore cu conotații globale și repercusiuni socio-economice, orice actor global, orice actor geopolitic va încerca să folosească pârghiile pe care le are la dispoziție pentru a soluționa problemele pe care le are și pentru a-și prezenta utilitatea în raport cu alți actori internaționali. Din acest punct de vedere, spune el, UE nu e doar interesată de a-și vaccina propria populație, circa 500 de milioane, dar și de a demonstra solidaritatea cu statele din apropierea sa, atât din motive etice, morale, cât și din motive pur strategice, de securitate privind sănătatea publică în vecinătate. Asta înseamnă că mai puține cazuri pozitive de COVID-19 vor veni din Europa de est către UE.

Dar, aceeași logică nu e susținută de Rusia, care urmărește prin promovarea propriului vaccin, și obiective geopolitice. În funcție de obiectivul final, se vor putea deduce care sunt raționamentele utilizării vaccinurilor de către actorul x, y sau z, spune expertul.

Ala Tocarciuc, expert internațional în sănătate publică, menționează că există multe feluri de vaccinuri și nouă tehnologii care acum se folosesc pentru elaborarea vaccinurilor contra COVID-19. Ala Tocarciuc s-a referit în mod special la acele vaccinuri care deja sunt aprobate de agențiile internaționale de medicamente și recomandate de Organizația Mondială a Sănătății (OMS). Este vorba despre vaccinuri pe purtător de vector uman sau de maimuță, vaccin pe purtător de lanț mesager ARN, sunt câteva feluri de vaccin făcute prin metoda tradițională, unde s-a luat virusul întreg, s-a inactivat, respectiv există vaccin bazat pe virus inactivat. Și există vaccin pe proteină. Există vaccinuri create prin luarea unei porțiuni de microb (tetanus) și pe el se îmbracă o bucată de proteină spike. Potrivit Alei Tocarciuc, aceste vaccinuri se consideră foarte, foarte eficiente. Ele sunt făcute pe bază de tehnologie recombinată și au un preț foarte, foarte mic. Acestea încă nu sunt aprobate.

În rest, spune experta internațională în sănătate publică, se atestă competiție și între producători și tehnologii, dar partea bună este că omenirea a reușit să aibă vaccin în mai puțin de un an.

Valeriu Ostalep, expert în domeniul relațiilor internaționale și securității, ex-viceminstru de externe, susține că primul reflex al țărilor, de la începerea pandemiei, a fost să se izoleze, dar nu să demonstreze solidaritate. Cele mai dezvoltate state au progresat în elaborarea vaccinului și, practic, din start, s-a văzut implicarea unor servicii speciale, în special Serviciul de Informații și Securitate al Israelului, care printre primii au început să procure de peste hotare diferite noi tehnologii legate de combaterea pandemiei. Fapt care confirmă principiul egoismului statelor, deoarece fiecare din aceste state s-a gândit, în primul rând, la abordarea individuală. Statele mari, pe lângă faptul că au început să producă, au început să comande vaccinuri în capacități ce depășesc de la 5 la 10 ori numărul populației, cum ar fi Canada. Pregătirea de vaccinare în masă, deja anul trecut în această perioadă începuse în statele dezvoltate și conducerea politică a acestor state, împreună cu serviciile speciale de inteligență, s-au implicat pentru a-și proteja cetățenii, dar lăsând solidaritatea de o parte.

Expertul menționează că după un an, contradicțiile politice, economice și militare dintre cei mai mari actori din lume, spre regret, numai s-au agravat în toată lumea, chiar dacă era nevoie de o conlucrare pașnică. În paralel, discuțiile bilaterale cu caracter economic dintre acești actori și furnizorii de vaccinuri sunt utilizate ca instrument de rezolvare a altor probleme. Potrivit lui, în pandemie s-a accentuat egoismul statelor bogate și statele mari și producătorii de vaccinuri utilizează vaccinurile și ca scop de soluționare a altor probleme.

Dezbaterea publică „„Coexistența”, „războiul” sau „diplomația” vaccinurilor în lume? Impactul asupra Moldovei”, este ediția a 181-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, desfășurată de IPN, cu susținerea Fundației germane „Hanns Seidel”.