logo

Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 9 iunie


https://www.ipn.md/ro/razboiul-din-vecinatate-cronica-ipn-de-ieri-pana-azi-7978_1090302.html

Anexiune, nimic altceva

Un oarecare Vitali Hoțenko, până acum director al unui departament al Ministerului Industriei și Comerțului al Federației Ruse, a fost numit „președinte interimar al guvernului „DNR”. După cum a menționat Petr Andriușcenko, consilierul primarului din Mariupol, aceasta este prima numire directă din Rusia a autorității altui stat.

Aceasta vorbește, în primul rând, că toți colaboranții sunt trecuți pe linie moartă, iar puterea este dată direct pe mâna rușilor. În al doilea rând, intră în joc scenariul controlării Mariupolului prin marginalizare și banditism. Ei bine, și principalul: niciun fel de referendum. Integrarea directă în Rusia ia amploare”, a scris Andriușcenko.

Putin nu va avea în iunie o „linie directă” tradițională, a spus Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului. Potrivit acestuia, nu se știe când aceasta va avea loc, dar pregătirile pentru eveniment sunt în derulare. Totodată, el nu s-a referit la motivele transferului „liniei directe”, pe care președintele Federației Ruse o deține anual din 2017. Singura excepție a fost în 2020 din cauza COVID-19.

Experiența proastă, spre deosebire de cea bună, nu e întrebată

Secretarul Consiliului Național de Securitate și Apărare al Ucrainei, Oleksii Danilov, a numit Memorandumul de la Budapesta din 1994 o rușine și un eșec pentru țara sa. El s-a arătat surprins că diplomații care l-au pregătit încearcă să-și ofere din nou serviciile în legătură cu negocierile de pace.

Danilov consideră că diplomații din 1994 ar fi trebuit să lucreze cu mai multă atenție pentru ca documentul să fie mai protejat din punct de vedere legal. „În locul lor, n-aș mai da ochii cu societatea. Dar uite, au îndrăzneala să-și ofere serviciile”, - a spus secretarul Consiliului de Securitate.

Anterior, Aleksei Arestovici, consilier al șefului biroului președintelui, a spus că Rusia atacă Ucraina cu rachete pe care Kiev le-a predat Moscovei ca parte a Memorandumului de la Budapesta. Aceste muniții au o rază de acțiune de până la 3 mii km, astfel încât armata țării agresoare le poate lansa chiar și din propriul teritoriu

Experții cred că schimbarea la față va veni în august

Vorbind despre perspectivele încheierii războiului, expertul militar Vladislav Selezniov s-a referit la poziția a doi funcționari, pe care îi consideră credibili. În primul rând, acesta este generalul Budanov, șeful Direcției Principale de Informații din Ucraina. El spune că acțiunile active ale armatei ucrainene, legate de „desfășurarea acțiunilor contraofensive de întoarcere a armatei de ocupație ruse de pe teritoriul țării noastre, este luna august”.

Pe de altă parte, este declarația fostului comandant al armatei SUA în Europa, generalul Ben Hodges. El spune că, dacă vor continua livrările sistemice, în volume industriale, de asistență militaro-tehnică de la partenerii noștri occidentali, atunci până în august situația de pe front se va schimba radical, iar armata ucraineană va putea ajunge cel puțin granițele situației din 23 februarie a acestui an.

Repetarea minciunii, o metodă de acreditare a ei

Centrul de Contracarare a Dezinformării din subordinea Consiliului National de Securitate si Apărare a publicat pe 8 iunie noi mostre de falsuri si manipulări ale propagandei rusești cu privire la situația din Ucraina.

„Șeful regiunii” Herson, colaboraționistul V. Saldo a spus că „rezidenții din întreaga Ucraină, indiferent de locul de înregistrare, pot solicita un pașaport rusesc în regiunea Herson”. În legătură cu aceasta, Consiliul Național de Securitate și Apărare a explicat că astfel de declarații sunt necesare pentru a crea iluzia unui aflux mare de solicitanți de cetățenie rusească.

În altă ordine de idei se vehiculează declarația Ambasadei Rusiei la Washington că „Statele Unite își încalcă obligațiile prin furnizarea de elicoptere Mi-17 la Kiev, care erau destinate Afganistanului”. Aceasta este o manipulare, la fel ca și aprecierile că transferul sistemelor de artilerie fac parte din  „iresponsabilitatea care amenință cu consecințe imprevizibile”.

„Totodată, potrivit Consiliului Național de Securitate și Apărare, mass-media rusă a început să vehiculeze fake-ul că „relațiile diplomatice între Germania și Ucraina se deteriorează, iar RFG înclină din ce în ce mai mult spre Federația Rusă”. Așa interpretează ei „refuzul ministrului de externe Annalena Burbock de a comunica cu ambasadorul ucrainean, care se explică prin voința ei de a vorbi doar cu miniștri”.

Pentru ca spionii și agenții de influență să nu afle...

Germania nu a trimis nicio armă în Ucraina în ultimele săptămâni, scrie Spiegel. Conform publicației, în ciuda declarațiilor cancelarului Scholz, aprovizionarea cu arme germane către Ucraina încă nu are loc.

De fapt, în ultimele săptămâni, pe listă au fost introduse, în special, piese de schimb. Totodată, guvernul federal a decis să oprească publicarea închisă a listei de livrări. Doar câțiva membri ai Parlamentului European au avut acces la listă, dar acum va fi oprită orice informație pe această temă. Guvernul german justifică acest lucru cu raționamente de securitate, deoarece Rusia poate ataca transportul dacă livrările sunt anunțate public.

Ucraina vrea să vândă, Moldova caută să cumpere

Ucraina ar putea incasa până la 1,5 miliarde de euro din exporturile de energie electrică în 2022, a declarat consilierul ministrului ucrainean al energiei, Lana Zerkal. Potrivit acesteia, în condițiile agresiunii militare a Federației Ruse, cererea de energie electrică în Ucraina a scăzut semnificativ, iar în țară s-a creat un excedent de capacități generatoare, ceea ce face posibilă creșterea exporturilor către Europa.

Pierderi mari la Nikolaev, anunțate de un deputat ucrainean

Presa rusă l-a citat pe deputatul Роман Kostenko din Rada de la Kiev care a anunțat „pierderi foarte mari” ale trupelor ucrainene lângă Nikolaev. Potrivit acestuia, efortul armatei ucraineană e zădărnicit din cauza lipsei sistemelor americane de rachete cu lansare multiplă HIMARS. „Pierderile foarte mari ne sunt provocate de artileria cu rază lungă, pe care nu o putem lovi. Când încercăm să avansăm puțin undeva, ei pornesc Uraganurile, Gradurile, la care, din păcate, nu putem ajunge din cauza faptului că nu avem încă aceleași HIMARS”, a spus deputatul la postul TV Ucraina.