Pace de-ar fi, spun babele
Ziua Victoriei va fi sărbătorită pe 9 mai în Ucraina, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării Oleksandr Motuzianik: „Desigur, aceasta este o sărbătoare publică. Statul va marca Ziua Victoriei asupra nazismului în cel de-al Doilea Război Mondial, în „condițiile în care se află Ucraina în prezent”.
Purtătorul de cuvânt se așteaptă la provocări sau la intensificarea bombardamentelor din partea Rusiei pe 9 mai: „Înțelegem că nu mai este mult timp până la această dată. Aceasta ne obligă să nu ne relaxăm nici pe direcțiile-cheie, nici în zonele cu mai mult calm.
Rusia, succesoarea de drept a antisemitismului sovietic?
Kremlinul a redus drastic folosirea termenului de „denazificare”, scrie platforma de investigație Proekt.media, citând surse de la Kremlin, deoarece rușii nu înțeleg ce înseamnă acesta. Investigatorii au clarificat că nici majoritatea angajaților guvernului rus, ai administrației președintelui Federației Ruse și ai deputaților Dumei de Stat nu știau despre planurile lui Putin de a începe un război împotriva Ucrainei. Oficialii nu au avut un plan de acțiune pentru acest caz.
Este derutată și comunitatea evreiască. În ajunul Zilei Victoriei, rabinul-șef al Rusiei Berel Lazăr a cerut ca Serghei Lavrov să aducă scuze publice pentru cuvintele sale despre evreii-antisemiți, scrie Asociația Telegrafică Evreiască.
„Kremlinul zburător”, scos din naftalină
Putin menține semnale de avertizare către Occident cu privire la o posibila utilizare a armelor nucleare, scrie The Daily Mail. Acest detaliu se vede și în faptul că așa-numita „aeronavă a apocalipsei” Il-80 a fost observată în ultimele zile deasupra Moscovei. Acest avion îi asigură lui Putin pupitrul de comandă al țării în timpul unui război nuclear.
Oficialii de la Moscova spun că aeronava efectuează antrenamente pentru a participa la parada anuală din 9 mai din Piața Roșie. În context, publicația notează că „Kremlinul zburător” nu a mai participat la parade din 2010.
Faza când Ucraina prinde putere în război
Volodymyr Zelenski a acordat un interviu pentru The Wall Street Journal, unde a spus că va considera o victorie pentru Ucraina revenirea trupelor ruse în granițele de până la 24 februarie. „Înțelegem că va fi dificil să restabilim integritatea teritorială în peninsula Crimeea ocupată temporar. Cu toate acestea, cred că apoi, după ce ne-am arătat puterea, putem recurge la instrumente diplomatice. Pentru că orice război se încheie la masa negocierilor și cred că trebuie să rezistăm.<...> În orice caz, asta se va termina într-un format sau altul de negocieri... Nu știu cât va dura, dar sunt încrezător în oamenii noștri, sunt încrezător în Forțelor Armate, sunt încrezător că vom câștiga. Știm că nu dăm înapoi”, a spus Zelenski.
Potrivit lui Zelenski, războiul a intrat într-o nouă fază, când Ucraina capătă putere și pune presiune asupra invadatorilor ruși. Președintele a mai menționat că apărătorii ucraineni avansează în unele teritorii: „Deci, niciun pas înapoi”.
În alt discurs public, președintele ucrainean a spus că țara sa nu va fi de acord cu un conflict înghețat. Potrivit lui, Ucraina nu va mai intra într-o asemenea „mocirlă diplomatică”, precum acordurile de la Minsk.
Azovstal nu poate fi distrus nici cu bomba atomică
Enver Țkitișvili, directorul general al combinatului Azovstal, a declarat într-un interviu pentru BBC că cinci adăposturi anti-bombe de pe teritoriul întreprinderii sunt capabile să reziste lovitura directă a unei bombe atomice. Potrivit acestuia, restaurarea adăposturilor anti-bombe care au rămas din vremea URSS a început în 2014. În totalitate, sunt 36 la număr, iar în ele se pot afla concomitent 12 mii de oameni.
Țkitișvili a spus că în ajunul invaziei ruse, în buncăre au fost create rezerve excesive de apă potabilă și hrană, ceea ce permite aflarea îndelungată în ele. În plus, el a spus că mai sunt aproximativ 300 de civili în adăposturile subterane de bombe ale uzinei, inclusiv 30-40 de copii. Majoritatea dintre ei sunt grav răniți și au nevoie de asistență medicală calificată.
După evacuarea unui grup de civili, pe parcursul zilei de ieri a fost vehiculată știrea că nu există nicio legătură cu luptătorii ucraineni. Cu toate acestea, Ana Maliar, viceministra apărării, a spus că nu poate vorbi la acest subiect din considerente de conspirație. Gordonua.com a relatat despre reluarea legăturii cu apărătorii ucraineni.
„rmn”, minge în ping-pongul propagandistic
Serviciul ucrainean de informații a difuzat opinia că rușii agravează artificial situația din Transnistria pentru a pune presiune psihologică pe Ucraina și caută modalități de dispersare a forțelor armatei ucrainene.
Potrivit experților, numărul personalului cu adevărat pregătit și motivat de luptă al trupelor ruse din Transnistria nu depășește 300 de persoane. Sarcina lor este să protejeze depozitele de muniții din satul Cobasna. În plus, mai mult de jumătate din aceste muniții au expirat și nu pot fi transportate. Doar 7-8 mii de tone sunt utile și ar putea fi folosite. De asemenea, aproximativ două treimi din toate echipamentele militare de pe teritoriul separatist nu sunt întregi sau doar parțial gata de luptă, nu există capacități pentru repararea și restaurarea acestora.
Potențial, Transnistria poate fi folosită drept cap de pod pentru stabilirea liniilor de aprovizionare și asigurarea desfășurării grupului rus pe teritoriul Moldovei, dar acest lucru va fi posibil doar dacă se va crea un coridor terestru între Rusia și regiunile de sud ale Ucrainei.
Războiul din Ucraina va fi de lungă durată, a declarat într-un interviu secretarul Consiliului de securitate, Oleksii Danilov. În opinia demnitarului, Ucraina se află în război de 30 de ani, „Rusia neavând niciodată dorința de a ne lăsa în pace: Chiar și Elțîn de pe atunci râvnea la Crimeea și a spus că teritoriul nu este în întregime al nostru”.
Danilov nu crede că faza fierbinte a războiului se va încheia în scurt timp: „Dacă vorbim despre această parte a fazei fierbinți a războiului, atunci nu sunt optimist că se va încheia în luna mai. Va fi un război lung și va fi în continuare pe teritoriul nostru”, a opinat responsabilul.