logo

Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 29 aprilie


https://www.ipn.md/ro/razboiul-din-vecinatate-cronica-ipn-de-ieri-pana-azi-7978_1089460.html

De câte arme are nevoie Ucraina? Dar Moldova?

Marea Britanie consideră că Ucraina trebuie să fie înarmată pân-într-atâta, încât să-și poată elibera complet teritoriile, inclusiv Crimeea și Donbass, iar Occidentul să o ajute cu arme și sancțiuni împotriva Rusiei. Despre aceasta a declarat secretarul britanic de externe Liz Truss, relatează The Times.

Ea a spus că, dacă președintelui rus Vladimir Putin îi reușesc rapturile teritoriale, aceasta ar putea provoca „noi suferințe incalculabile în toată Europa”.

În plus, potrivit lui Truss, Occidentul ar trebui să contribuie la edificarea capacităților de apărare ale Moldovei și Georgiei, întrucât Putin ar putea invada și aceste țări. Mai devreme, britanicii au spus că Forțele Armate ale Ucrainei au „dreptul legal” de a lovi ținte în Rusia.

Ce să însemne, oare, că generalii comandă cu plutoane?

Publicația ucraineană Defense Express scrie că șeful Marelui Stat Major al Forțelor Armate Ruse, Valery Gerasimov, a sosit în orașul ucrainean Izyum, ocupat temporar, din regiunea Harkov, pentru a prelua comanda forțelor de ocupație din Donbas.

Faptul că poziția lui Gerasimov implică comanda operațiunilor la nivel strategic, și nu operațional-tactic poate fi o dovadă elocventă că conducerea rusă se concentrează serios pe obținerea măcar a unor victorii tactice în Donbas.

În Bulgaria, dar nu la mare

Echipamentul militar ucrainean va fi reparat la întreprinderile bulgare. Acest lucru a fost declarat de președintele Volodimir Zelenski în urma unei întâlniri la Kiev cu premierul bulgar Kirill Petkov. „Acest lucru este foarte important pentru Ucraina. Sunt sigur că o astfel de cooperare va fi benefică atât pentru companiile bulgare, cât și pentru economia bulgară. Și pentru noi, calitatea și executarea rapidă sunt foarte importante pentru că ne luptăm în fiecare zi", a spus Zelensky la un briefing la Kiev.

Bulgaria va facilita exportul de energie electrică ucraineană în Balcani și oferă, de asemenea, portul Varna ca centru logistic pentru exporturile ucrainene de cereale.

Anterior s-a înștiințat că Republica Cehă va repara echipamentele Forțelor Armate ale Ucrainei. Lucrarea va fi realizată de companiile din industria de apărare cehă, inclusiv la întreprinderile din Slovacia.

Comemorarea victimelor sau propaganda expansiunii?

Autoritățile americane au interzis procesiunea „Regimentului Nemuritor” și depunerea de flori la memorialul „Spiritul Elbei”. Acest lucru a fost anunțat ieri de copreședintele mișcării Regimentul Nemuritor din Rusia, Serghei Makarov.

Pe lângă Statele Unite, permisiunea de a organiza procesiunea Regimentului Nemuritor în acest an a fost retrasă de autoritățile irlandeze. În Germania, procesiunea nu a fost încă interzisă oficial, dar se lucrează pentru a organiza o procesiune alternativă. Potrivit poliției germane, în țară au fost declanșate cel puțin 162 de investigații în legătură cu folosirea simbolului Z.

Surse rusești anunță că, anul acesta și Israelul a anulat paradele și marșurile în masă pe 9 mai, autoritățile indicând o „situație delicată” în preajma acestei date. Tot presa rusă informează că liderul așa-numitei „DPR” Denis Pușilin a anulat „parada victoriei” și marșul „regimentului nemuritor” pe 9 mai, invocând pericolul unor bombardamente.

Cât va dura războiul?

Există o mare probabilitate ca războiul din Ucraina „să se prelungească și să dureze luni și ani”, a spus secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, la un summit de la Bruxelles. În același timp, el a adăugat că NATO este pregătită să sprijine Ucraina în războiul împotriva Rusiei timp de mulți ani, inclusiv ajutând Kievul în tranziția de la armele din epoca sovietică la arme și sisteme moderne occidentale.

Războiul din Ucraina va continua până când Rusia va decide să-i pună capăt, a declarat pentru CNN secretarul general al ONU António Guterres după vizita sa la Moscova: „Războiul se va termina atunci când Federația Rusă va decide să-i pună capăt și când, după încetarea focului, va apărea oportunitatea unui acord politic serios. Putem avea multe întâlniri, dar nu asta va pune capăt războiului”, a spus oficialul.

Rusia nu dorește să figureze pe lista sponsorilor terorismului

După ce secretarul de stat american Anthony Blinken a relatat că, din cauza situației din Ucraina, administrația SUA ia în considerare includerea Rusiei în lista de state care sponsorizează terorismul, Maria Zaharova a numit drept idioată această intenție. Inițiativă SUA nu va rămâne fără răspuns, a menționat reprezentantul oficial al Ministerului rus de Externe.

Totodată, membrul Comitetului Dumei de Stat pentru Securitate și Anticorupție, Adalbi Shkhagoshev a anunțat că dacă decizia de a pune Rusia pe lista țărilor care sponsorizează terorismul va fi luată, aceasta va fi tratată ca încă un pas spre încheierea dialogului.

Banii nu au miros?

Igor Volobuev, vicepreședintele Gazprombank, originar din regiunea Sumî, a demisionat din funcție și a părăsit Federația Rusă pentru a se întoarce în Ucraina, unde intenționează să se alăture unităților de apărare teritorială.

Potrivit lui Volobuev, această decizie se datorează faptului că nu a mai putut suporta atrocitățile pe care trupele ruse le-au comis în Ucraina. „Sunt ucrainean de naționalitate și nu am mai putut răbda ce face Rusia cu patria mea… Vreau să mă spăl de trecutul rusesc. Vreau să rămân în Ucraina până la victorie”, a explicat el, adăugând că agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei este o crimă de război.

Rachete, în loc de cărți poștale

Aseară, asupra Kievului au fost trase trei rachete, estimativ, din Crimeea, care au provocat victime.

A reacționat consilierul președintelui ucrainean Mihailo Podoliak: „Rachetele cad în centrul capitalei în timpul vizitei oficiale a Secretarului General al ONU. Alaltăieri, Antonio Guteres stătea la o masă lungă din Kremlin, iar astăzi trage cu urechea la exploziile de la un kilometru distanță. O expediere poștală de la Moscova? Ia, să-mi spuneți: de ce Rusia încă mai ocupă un loc în Consiliul de Securitate al ONU?"