logo

Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 18 mai


https://www.ipn.md/ro/razboiul-din-vecinatate-cronica-ipn-de-ieri-pana-azi-7978_1089823.html

Azovstal, simbolul rezistenței ucrainene

Partea ucraineană
: a început evacuarea militarilor de la Azovstal. Primii 264 de soldați au fost transportați în localități necontrolate de Kiev: 53 de răniți grav au fost duși la un spital din Novoazovsk, restul de 211 la Elenovka. Pentru revenirea în continuare a luptătorilor acasă, se va efectua o procedură de schimb. Operațiunea de salvare a luptătorilor ramași la Azovstal continua.

Ministerul rus al Apărării: Reprezentantul Ministerului rus al Apărării, Igor Konașenkov, a declarat că 265 de militari ai Forțelor Armate ale Ucrainei de pe teritoriul uzinei Azovstal s-au predat. Se precizează că printre prizonieri sunt 51 de grav răniți. Anterior, „DNR”a raportat despre predarea a 256 de luptători de la uzina Azov.

Adjuncta ministrului apărării al Ucrainei, Anna Maliar, i-a numit pe soldații care au părăsit uzina Azovstal „evacuați”. Viceprim-ministrul Ucrainei, Irina Vereșciuk, a declarat că, după ce starea soldaților grav răniți se va stabiliza, se va cere ca ei să fie schimbați cu prizonierii de război ruși.

Procuratura Generală a Rusiei a cerut recunoașterea regimentului ucrainean „Azov” ca organizație teroristă și interzicerea ei în Federația Rusă. „Ministerul de Justiție al Rusiei informează că dosarul administrativ privind recunoașterea asociației naționaliste paramilitare ucrainene „Azov” (alte denumiri folosite: Batalionul Azov, Regimentul Azov) ca organizație teroristă și interzicerea acesteia pe teritoriul Federației Ruse a fost programată pentru judecată pe 26 mai la ora 10:00”, se arată în mesajul de pe site-ul instituției.

Duma de Stat va examina un proiect de lege care interzice schimbul de „criminali naziști”. Andrei Kartapolov, șeful Comitetului pentru Apărare al Dumei de Stat, a propus spre examinare un proiect de rezoluție privind interzicerea schimbului de „criminali naziști”. Președintele Dumei de Stat, Viaceslav Volodin, a solicitat comitetelor de apărare și securitate să pregătească proiectul de rigoare. Nu a fost încă precizat cine va fi considerat „criminal nazist”.

Primul comandant al Regimentului Gărzii Naționale Azov, liderul partidului Corpul Național Andrii Bilețki a îndemnat publicul să se abțină de la comentarii despre evacuarea din Azovstal: El consideră că în două sau trei zile, garnizoana va da de știre cum a decurs totul. Principalul acum este să nu se facă rău cu presupuneri, idei, intervenții și așa mai departe însăși operațiunii de salvare a luptătorilor.

Zelenski a spus că a discutat cu Macron despre situația de la Azovstal, perspectivele procesului de negocieri pentru rezolvarea crizei ucrainene și a abordat, de asemenea, problema aprovizionării cu combustibil în Ucraina.

Mihail Podoliak, șeful Oficiului prezidențial, despre apărătorii lui Mariupol: „Cele 83 de zile ale apărării lui Mariupol vor rămâne în istorie ca Termopilele secolului 21. Apărătorii Azovstalului au dat peste cap planurile inamicului de a ocupa estul Ucrainei, au atras uriașe forțe inamice și au arătat lumii întregi adevărata „capacitate de luptă” a rușilor. Ei au schimbat complet cursul războiului”.

Suedia, după Finlanda, a decis să adere la NATO

Prim-ministrul suedez Magdalena Andersson a declarat că guvernul suedez a decis să adere la NATO. Potrivit acesteia, cererea va fi depusă în viitorul apropiat concomitent cu Finlanda. Andersson a estimat că procesul de aderare a Suediei la NATO ar putea dura aproximativ un an.

Zelenski, în „discuții productive” cu Scholz

„Am discutat despre situația de pe front, despre continuarea presiunii asupra Federației Ruse, sancțiuni mai dure, perspective de atingere a păcii. Apreciem sprijinul Germaniei, inclusiv sprijinul apărării. Contăm pe sprijinul din partea Germaniei a parcursului Ucrainei de aderare deplină la Uniunea Europeană”.

Scholz și Zelenski au subliniat că o reglementare pașnică este posibilă numai după retragerea trupelor ruse.

Războiul intră în fază latentă

Potrivit ministrului ucrainean al apărării, în regiunile Herson și Zaporojie, invadatorii desfășoară lucrări de inginerie și fortificare pentru a trece în defensivă. Totodată, ministrul a subliniat că războiul distruge economia ucraineană, iar prelungirea lui implică riscul unei crize alimentare globale, precum și încă a unei crize migraționale.

Olexii Reznikov a remarcat că trupele belaruse manevrează activ în apropierea graniței cu Ucraina, așa că Ucraina își lase rezerve în cazul în care Moscova impune Minskul să se alăture invaziei.

Ucraina, cu gândul la securitatea europeană de viitor

Într-o adresare către UE și ONU, ministrul apărării Olexii Rznikov este convins că Rusia poate fi învinsă pe câmpul de luptă - acest lucru va elibera lumea de tiranie și Europa de o amenințare constantă. În legătură cu viitorul summit NATO de la Madrid, Reznikov cere Alianței să răspundă la întrebarea - ce va fi cu Ucraina: „Va fi adoptată Concepția strategică NATO pentru următorii zece ani. Ce loc îi rezervă Ucrainei Europa, interesate de a-și proteja granițele de est? Toți cei prezenți aici ne gândim, cel puțin, la actualizarea arhitecturii de securitate a Europei.”

UE: Ucraina nu va rămâne fără armele necesare în război

Josep Borrell, Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate, a declarat acest lucru pe 17 mai, într-o conferință de presă care a urmat reuniunii Consiliului UE de la Bruxelles, cu participarea miniștrilor apărării UE.

"Cred că acest sprijin schimbă balanța pe câmpul de luptă în ceea ce privește capacitățile armatei ucrainene", a spus el. "Trebuie să le sprijinim efortul lor. Trebuie să alimentăm resursele și rezervele. Și trebuie să spun că acest sprijin este critic la moment, pentru că războiul a ajuns în faza decisivă, la un punct de cotitură și nu putem admite ca Ucraina să rămână fără echipamente”.