Războiul de pe Nistru a început printr-o provocare, îşi amintesc veteranii la 16 ani de la declanşarea conflictului

Războiul de pe Nistru a început printr-o provocare, iar scopul real al conflictului a fost jaful, îşi amintesc veteranii Războiului pentru independenţa şi integritatea R. Moldova, la 16 ani de la declanşarea războiului. Acest războiul nu s-a desfăşurat întâmplător în Moldova, spune generalul de brigadă în rezervă, Anton Gămurar, în timpul războiului comandat al brigăzii cu destinaţie specială „Fulger”. Limba, istoria şi politica au fost doar pretexte pentru declanşarea conflictului armat de pe Nistru. Scopul adevărat a fost jaful averii care se păstra în teritoriu în momentul căderii imperiului sovietic, Moldova fiind una din cele mai prospere republici. „Patru ani de zile nici un om din populaţia Moldovei putea să nu lucreze şi să aibă de toate. Când ne-am întors de la război, o aţă nu era”, menţionează generalul. El crede că politicienilor de azi le e ruşine să vorbească despre aceasta pentru că mulţi dintre ei au participat la dispariţia acestei averi. Generalul de brigadă în îşi aminteşte în detalii acele zile tragice. El povesteşte că la sfârşitul lunii februarie 1992 serviciile secrete de la Tiraspol, dirijate de la Moscova, au organizat o provocare - l-au lichidat pe şeful miliţiei din Dubăsari, iar apoi au incitat spiritele, acuzând moldovenii în omorul maiorului de miliţie. În noaptea spre 1 martie a fost atacat Comisariatul de poliţie din Dubăsari, ultimul fort-post al puterii legale în partea stângă a Nistrului. Poliţia nu a deschis foc pentru a nu provoca jertfe, unul din cazaci fiind ucis de ai lor. 27 de poliţişti moldoveni au fost duşi la Tiraspol, maltrataţi, bătuţi, înjosiţi. Îi îmbrăcau în veste antiglonţ şi împuşcau în ei ca să vadă dacă vor trece sau nu gloanţele, spune generalul. Anume atunci, pe data de 1 martie, la Cocieri oamenii au pus mâna pe arme, oamenii simpli, nu poliţia şi nici armata, care nici nu exista atunci, îşi aminteşte Anton Gămurar. Oamenii veneau de la Corjova, Cocieri, Lunga, Malovata pentru a apăra poliţia (un paradox, civilii apărau poliţiştii!). Populaţia s-a ridicat pentru că a văzut acele batjocuri, mai ales că în satul lor patrioţii care au stat de partea poliţiei erau trataţi cu aceeaşi cruzime. Două învăţătoare au fost ucise de mercenari şi aruncate în fântână. Aşa a început războiul. Fostul combatant îşi aduce aminte că în timpul războiului transnistrenii îi rugau cu lacrimi în ochi să nu plece şi să-i apere de acei mercenari bandiţi. „Noi eram poliţişti, oamenii legii şi nu puteam face crime, căci ştiam că trebuie să răspundem pentru faptele noastre, iar mercenarii, care luptase în mai multe focare de război de pe teritoriul URSS, jefuiau, ucideau şi îşi făceau mendrele. O parte dintre ei, care nu s-au întors acasă, aşa au şi rămas pe malurile Nistrului. Mercenarii se comportau cu ai lor la fel de crud – îmbarcau cadavrele în camioane şi le aruncau în Nistru, nici nu-i îngropau. Ca pe câini.”, relatează Anton Gămurar, martor ocular al acelor evenimente. Veteranul este convins că astăzi nici combatanţii din stânga şi nici din dreapta Nistrului nu s-ar mai ridica la luptă dacă s-ar întâmpla să izbucnească un conflict. Pentru că nu mai au ce apăra. Pentru că acei care au devenit bogaţi nu îi vor înţelege. „Ei ne spun numai una: dar cine v-a trimis? De patriotism nici vorbă, doar gologani câştigaţi cu sânge”, spune Anton Gămurar. În ziua de azi se vorbeşte foarte mult de patriotism. Dar patriotismul nu înseamnă doar vorbe, ci acţiuni, subliniază generalul Gămurar. Patriotism este să-ţi laşi familia, copii şi să mergi pe câmpul de luptă. Să mergi la război conştient, ştiind că se poate întâmpla să nu-ţi mai vezi copiii niciodată. Aşa cum s-a întâmplat în cazul lui Valentin Slobozenco şi Ghenadie Iablocichin, copiii cărora s-au născut după moartea lor. Au acum 16 ani. Cum îşi pot explica aceşti copii evenimentele de atunci şi de ce ţara nu-şi onorează eroii, se întreabă fostul comandant. Veteranii decoraţi cu ordinul Ştefan cel Mare primesc azi o indemnizaţie lunară de 500 lei, dar nu şi familiile celor căzuţi, deşi Uniunea Naţională a Veteranilor Războiului pentru Independenţă a cerut autorităţilor nu odată acest lucru. Nici veteranii de război care actualmente activează în structurile de forţă, nu primesc această indemnizaţie, pe motiv că nu sunt pensionari. Veteranii au cerut de nenumărate ori conducerii ţării să declare în mod oficial ziua de 2 martie Zi a Memoriei, în conformitate cu normele internaţionale. Deocamdată, autorităţile tac.