Rata şcolarizării în rândul copiilor de etnie romă a crescut pe parcursul ultimilor ani, dar nesemnificativ. Puţini dintre copiii romi finalizează ciclul gimnazial sau liceal. Şi mai mic este numărul celor care obţin studii superioare. Abandonul şcolar persistă în multe localităţi, iar analfabetismul încă mai atinge cote mari. Constatările au fost expuse miercuri, 23 decembrie, la o conferinţă naţională în cadrul căreia a fost evaluată implementarea Planului de acţiuni pentru anii 2011-2015 pentru susţinerea populaţiei de etnie romă din Republica Moldova, transmite IPN.
Prezentă la eveniment, Nune Mangasaryan, reprezentanta UNICEF în Moldova, a declarat că, pe parcursul acestor ani, au fost înregistrate mai multe realizări Totuşi, una dintre problemele cu care se confruntă comunitatea romilor este rata scăzută de şcolarizare şi, în acest sens, este mult de lucru pentru a asigura oportunităţi de învăţământ.
Rata de şcolarizare printre copiii romi este de două ori mai scăzută şi din aceste motive această categorie de copii necesită o atenţie sporită şi mecanisme de suport adiţionale. În opinia sa, atât autorităţile, cât şi societatea, trebuie să-şi unifice eforturile pentru acorda susţinere şi a asigura accesul la oportunităţi. E nevoie de lucrat şi cu familiile. Nune Mangasaryan a mai spus că aceşti copii au nevoie ca potenţialul pe care îl deţin să fie promovat, pentru că sunt extrem de talentaţi.
Preşedintele Centrului naţional al romilor, expertul Nicolae Radiţa, a declarat că printre probleme se numără şi lipsa mediatorilor comunitari în cadrul primăriilor, care să le acorde asistenţă persoanelor de etnie romă. Acolo unde există mediatori, aceştia şi-au dovedit eficienţa. În acele localităţi au fost înregistrate progrese – mai multe persoane şi-au perfectat acte de identitate, au devenit beneficiari de ajutor social, au beneficiat de servicii medicale. Actualmente problema constă în salariul mic pe care îl ridică un mediator sau chiar lipsa de bani pe care o invocă autorităţile publice locale.
La scară naţională, se atestă un număr scăzut de romi care deţin acte de identitate, dar şi poliţe de asigurare medicală. La fel, romii întâmpină probleme serioase la capitolul înregistrării proprietăţii şi asigurarea cu locuinţe. O altă problemă este faptul că puţini romi participă în procesul decizional. Preşedintele Centrului naţional al romilor crede că Planulde acţiuni pentru susţinerea populaţiei de etnie romă pentru anii 2011-2015 urmează a fi prelungit, până în 2020.