logo

Rata dobânzii la creditele oferite de bănci, în scădere


https://www.ipn.md/ro/rata-dobanzii-la-creditele-oferite-de-banci-in-scadere-7966_1036140.html

Pe parcursul primului semestru al anului curent, 2017 activele băncilor au continuat să se majoreze. Capitalul și-a menținut nivelul înalt al lichidității și profitabilității, a relevat guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei, Sergiu Cioclea, într-o conferință de presă, referindu-se la situația în sectorul bancar, transmite IPN.

Creditele noi acordate în aprilie-iunie 2017 s-au majorat cu 22,9 la sută față de primele trei luni ale anului, deși soldul total al acestora nu a înregistrat, deocamdată, creșteri.

Rata dobânzilor la credite și-a continuat trendul descendent, micșorându-se până la nivelul de 10 la sută, datorită reducerii ratei de bază a BNM (8 la sută).

Creditele neperformante au constituit peste 17 la sută în totalul creditelor acordate. Însă, precum a explicat Cioclea, nu este vorba de o creștere a ponderii acestora, dar de o reevaluare, după o monitorizare și un control mai strict.

În contextul sporirii în continuare a rezistenței sectorului bancar, guvernatorul BNM a dat o notă pozitivă votării de către Parlament, în prima lectură, a proiectului Legii privind activitatea băncilor, care va consolida cadrul de reglementare și supraveghere bancară, prin alinierea la standardele europene (trecerea de la Basel I la Basel III).

Aprobarea în lectură finală a proiectului Legii este preconizată pentru sesiunea de toamnă-iarnă, probabil în luna octombrie, iar intrarea în vigoare de la 1 ianuarie 2018, cu fi implementarea în etape, până în anul 2020.  Urmează a fi elaborate și aprobate 20 de regulamente, prin care va avea loc implementarea Legii.

Sergiu Cioclea a mai spus că numai după aprobarea și traducerea în fapt a noului cadru legal se va putea afirma că Republica Moldova a respectat condițiile prevăzute prin Acordul de Asociere RM – UE.

”Implementarea noilor cerințe va întări rezistența sectorului bancar, va reduce probabilitatea de falimentare a băncilor, protejând interesele deponenților”, a mai spus guvernatorul BNM.