logo

Rata de participare la vot a depăşit 24%. Cei mai activi rămân alegătorii de peste 50 de ani


https://www.ipn.md/ro/rata-de-participare-la-vot-a-depasit-24-cei-mai-activi-raman-alegatorii-de-peste-7965_1021095.html

Către ora 13.00 au votat peste 24% din alegătorii înscrişi pe listele de bază. Cei mai activi sunt alegătorii de peste 50 de ani. În aceeaşi perioadă, pe 14 iunie votaseră aproape 28%. La Chişinău la vot au participat 22% din alegători. În primul tur de alegeri, către această oră la alegeri participaseră peste 21%, transmite IPN.

Preşedintele Comisiei Electorale Centrale, Iurie Ciocan, a comunicat că cea mai înaltă rată este înregistrată în continuare în circumscripţia Şoldăneşti, cea mai joasă e în circumscripţia Cahul. În satul Şipca, Şoldăneşti au votat practic 34%, pe de altă parte, în Pârâta, Dubăsari, s-au prezentat la urna de vot circa 6% din alegători.

52% dintre cei care şi-au exprimat opţiunile de vot sunt bărbaţi. Alegătorii între 18-25 de ani au votat în proporţie de circa 6%, între 26-30 - 6,6%, între 31-40 de ani - 13,6%, cei de 41-50 de ani – 15,3%, între 51-60 de ani – 24%, între 61-70 de ani - 21%, şi peste 70 - 12%.

Practic, în toate circumscripţiile sunt înregistrate mici incidente, dar care nu sunt în stare să perturbeze procesul de votare.