Persoanele care, în mod premeditat, nu respectă măsurile de control al coronavirusului, completează greșit fișele epidemiologice, favorizând astfel răspândirea virusului, vor răspunde penal sau contravențional. Declarații în acest sens au fost făcute de președintele Igor Dodon după ședința conducerii de vârf a țării, transmite IPN.
Potrivit președintelui, pentru ca persoanele să fie amendate sau să fie trase la răspundere penală vor fi făcute schimbări în legislație. Proiectul va fi examinat la ședința de miercuri, 11 martie, a Guvernului și ulterior în Parlament.
Șeful statului a făcut apel către persoanele care vin din zone afectate de COVID-19 să furnizeze autorităților responsabile toate datele despre starea lor de sănătate, dar și să completeze corect fișele epidemiologice.
Președintele a mai spus că, la primul caz de transmitere a virusului de la o persoană la alta în interiorul țării, va fi sistată activitatea instituțiilor de învățământ. Tot atunci se va decide sistarea evenimentelor în masă. „Acest lucru trebuie introdus în proiectul de lege care va fi promovat în această săptămână”, a declarant Igor Dodon.
Șeful statului a mai spus că este prematur să aprecieze modul în care au acționat autoritățile la primul caz de coronavirus confirmat în Moldova. La această etapă autoritățile fac față, a menționat președintele.