Analiză IPN: Publicarea Raportului companiei internaţionale Kroll privind furtul unui miliard de dolari din sistemul financiar-bancar al Republicii Moldova abia acum a devenit o certitudine. Dar întârzierea este, cu aceeaşi certitudine, periculoasă, poate chiar fatală. De unde certitudinea, de ce întârzierea, pentru ce fatalitatea?
---
Până acum, publicarea Raportului Kroll a fost solicitată şi promisă de la cele mai diferite nivele posibile în Republica Moldova. A fost cerută de opoziţia politică, de organizaţiile societăţii civile, de experţi în domeniu etc. şi promisă de reprezentanţi sus-puşi ai Parlamentului, Guvernului, Băncii Naţionale etc.
Decizii intermediare şi finale
Însă certitudinea că va fi anume aşa a apărut doar după ce o astfel de decizie a fost adoptată de către Consiliul alianţei de guvernământ, Alianţa pentru Moldova Europeană (AME). Noutatea a fost anunţată vinerea trecută de către liderul PLDM Vlad Filat, într-un interviu, pentru agenţia Moldpres şi confirmată de către deputatul PDM Sergiu Sîrbu, în aceeaşi zi, pentru IPN. La rândul lor, aceştia fac trimitere la o decizie care a fost luată la şedinţa Consiliului AME, desfăşurată cu o zi mai înainte. Titlul din „Moldpres” chiar sună a verdict: „Vlad Filat: Raportul Kroll trebuie făcut public!”.
Certitudinea că raportul va fi publicat vine nu de la semnul exclamării, plasat la sfârşitul titlului, ci de la statutul special pe care îl are această structură, Consiliul AME, în viaţa politică reală a ţării, chiar dacă nu figurează în niciunul din actele legislative, inclusiv Constituţia Republicii Moldova. Consiliul AME, prevăzut doar de acordul semnat de formaţiunile politice care şi-au asumat guvernarea, minoritară de data aceasta, întruneşte câte câteva dintre cele mai influente persoane politice din cadrul PLDM şi PDM, iar percepţia din ultimii ani sugerează că anume aceste persoane iau în această ţară cele mai importante şi definitive decizii, de presupus, prin consens. Mai puţin Parlamentul, Guvernul şi ministerele, ci anume acest Consiliu. Iar dacă ţinem cont de disciplina de partid şi, în special, de mecanismele de finanţare şi funcţionare a partidelor din Moldova, mai degrabă votul decisiv aparţine unui cerc şi mai restrâns de politicieni, în jur de doi-trei oameni. Opinia publică i-a identificat şi le-a spus pe nume demult: Vlad Filat şi Vlad Plahotniuc, poate şi Marian Lupu, dar nu este obligatoriu să fie şi el.
Consecinţele„anomaliei”
Mai mult dintr-o anomalie decât dintr-o normalitate politică, aceşti oameni nu au funcţii prea importante în stat, respectiv, obligaţiuni prea importante legale. Aceasta pentru că funcţiile de preşedinte, prim-ministru şi preşedinte al Parlamentului Republicii Moldova revin altor politicieni decât cei nominalizaţi mai sus. În ţările cu tradiţii democratice, liderii neformali (pe linie de partid) şi formali (pe linie de stat) sunt unele şi aceleaşi persoane. Orice decizie luată greşit sau neluată, dar necesară, îi costă demisia din funcţie sau pedepse şi mai aspre, în mod iminent. La noi lucrurile sunt distorsionate sau inversate în mod nefiresc şi, poate, de aceea deciziile care se referă la documente de genul „raportului Kroll”vin cu întârzieri cronice, de multe ori periculoase sau chiar fatale sau ar putea să nu fie făcute publice deloc.
Nu abordăm aici în mod deliberat vehiculările, potrivit cărora, cineva dintre cei câţiva decidenţi de prim rang sau chiar toţi împreună ar fi cumva implicaţi în „afacerea miliardului” şi, respectiv, ar fi interesaţi în tăinuirea raportului Kroll. Mai întâi, pentru că încă nu există dovezi legale privind niciun figurant în acest sens, şi mai apoi, pentru că respectiva „afacere” este mai degrabă o consecinţă a „anomaliei moldoveneşti” şi nu cauza acestei situaţii. Respectiv, mai întâi trebuie „normalizată anomalia”. În acest sens, este suficient să ne amintim de destăinuirile relativ recente ale ex-premierului Iurie Leancă, potrivit căruia a fost „doar un simplu prim-ministru”, formulate ca răspuns la întrebările presei cum de au fost posibile astfel de decizii privind concesiunea Aeroportului, cedarea Băncii de Economii şi alte acţiuni, apreciate de către opinia publică drept greşite, reprobabile sau ilegale. Ca să apelăm la un exemplu arhicunoscut, preşedintele american Richard Nixon a putut fi pedepsit în cazul „scandalului Watergate” exact datorită faptului că se afla în funcţie şi din această funcţie a dat indicaţii şi a luat decizii ilegale. Aflând-se „în umbră” precis că ar fi scăpat basma curată, dar pentru aceasta ar fi trebuit să admitem că în America anilor 70 ai secolului trecut ar fi fost posibile anomalii politice caracteristice Republicii Moldova din secolul şi mileniul următor. Ar fi greu să inventezi o situaţie mai favorabilă pentru cineva care vrea să beneficieze de tot, dar să nu răspundă de nimic.
Cauzele „anomaliei”
Această „anomalie” are rădăcini în criza politică din anul 2013, când Vlad Filat, Marian Lupu şi Vlad Plahotniuc şi-au organizat destituirile reciproce din înaltele funcţii pe care le ocupau atunci, dar şi în decizia Curţii Constituţionale din aceeaşi perioadă, potrivit căreia una din aceste destituiri pe criterii politice nu-i mai permitea unuia dintre cei destituiţi să ocupe funcţii publice de rang înalt. De atunci a trebuit să trecem prin mai multe farse politice de „negocieri” şi „căutare”ale candidaturilor la funcţiile înalte din stat, deşi toată lumea cunoaşte cine sunt adevăraţii diriguitori ai treburilor statului, doar că se află în umbră. Şi doar că nu poartă răspundere directă pentru aceste treburi. În acelaşi timp, „anomalia” diminuează importanţa şi responsabilitatea instituţiilor statului, inclusiv a Parlamentului şi Guvernului, chiar dacă aceasta doar explică şi nu justifică situaţia în care se află ele. O explicaţie valabilă şi pentru cazul miliardului dispărut din băncile moldoveneşti, când autorităţile centrale au reacţionat mai mult prin bâlbe şi întârzieri decât prin acţiuni ferme şi convingătoare. Operativitatea şi coerenţa cu care vor acţiona autorităţile în continuare vor constitui drept argument convingător pro sau contra în ceea ce priveşte acuzaţiile legate de implicare în scandalul miliardului.
Situaţia trebuie şi se pare că poate fi deja schimbată. Presa se referea recent la declaraţiile preşedintelui Curţii Constituţionale, Alexandru Tănase, care spunea că cei destituiţi în 2013 pot ocupa pe viitor funcţii publice înalte, referindu-se direct sau indirect la liderul PLDM, Vlad Filat. O confirmare în plus ar constitui şi decizia Curţii Constituţionale de a valida mandatele tuturor deputaţilor aleşi pe 30 noiembrie 2014, inclusiv a tuturor membrilor Guvernului demis de Parlament prin moţiune de cenzură în 2013. Poate că a mai rămas un singur pas de făcut pentru a „dezanomaliza” şi clarifica lucrurile pentru că soarta unui partid politic sau a unui politician poate fi decisă doar în alegeri sau în baza unei decizii judecătoreşti definitive nepolitice.
Hârtia de turnesol pentru opţiunea europeană
Apropo despre alegeri. Rezultatul alegerilor locale din 14 iunie vor confirma sau vor infirma cu suficientă siguranţă percepţia generală privind prestaţia nu tocmai bună a guvernării pro-europene şi a partidelor care o reprezintă în cazul elucidării situaţiei legate de criza financiar bancară, inclusiv prin acţiunii şi decizii întârziate şi neconvingătoare, toate pe fundalul vehiculărilor masive privind implicarea reprezentanţilor lor. Nu va fi o exagerare să spunem că de capacitatea guvernării de a ieşi rapid, demn şi convingător din această situaţie va depinde nu doar scorul electoral pe care îl vor obţine partidele componente, ci şi capacitatea ţării de a continua cursul european de dezvoltare. Ultimul Barometru de opinie arată cât se poate de clar că imaginea suficient de şifonată a guvernării pro-europene, în special din cauza „afacerii miliardului”, dar nu numai, influenţează negativ şi opţiunea pro-europeană a societăţii. Este un semnal foarte alarmant, în special pe fundalul ofensivei partidelor pro-estice, dar şi al îngrijorării tot mai pronunţate a structurilor europene, care ar dori să se asigure de prezenţa în Moldova a unor parteneri de bună credinţă şi cu suficient suport politic în societate pentru continuarea cursului european. În caz contrar, situaţia poate deveni fatală pentru acest curs european al ţării, în care s-a investit atât de mult, la propriu şi la figurat.
Politicieni „nepolitici” şi „politici”
Acelaşi sondaj constată diminuarea continuă a încrederii populaţiei în partidele politice. Este un alt semnal alarmant adresat clasei politice, pentru că sistemul democratic de guvernare încă nu a inventat un mecanism care ar ocoli existenţa şi implicarea partidelor în actul guvernării. Decăderea partidelor din acest proces, inclusiv din propria vină, generează pericole de dictaturi şi tiranii. Vorba cunoscută: Democraţia este o treabă proastă, dar omenirea încă nu a descoperit nimic mai bun. Ceea ce au făcut partidele în statele cu tradiţii democratice de-a lungul deceniilor, a fost să sporească credibilitatea atât a entităţilor politice, cât şi a liderilor politici în ochii societăţii. Este o cale pe care nici partidele moldoveneşti nu o pot ocoli, inclusiv prin procese de curăţare internă. Pe moment şi în condiţiile campaniei electorale pentru alegerile locale, se pare că partidele din Republica Moldova încearcă să-şi rezolve problema imaginii inclusiv prin atragerea unor personalităţi din afara propriilor formaţiuni sau prin prezentarea lor drept apolitice sau apartinice. Cel puţin această impresie se creează, dacă analizăm candidaturile deja înaintate de către partide sau presupuse a fi înaintate. Astfel, Partidul Socialiştilor o prezintă pe Zinaida Grecianîi nefiind membru de partid, iar ea însăşi pledează pentru o echipă de profesionişti neimplicaţi în politică. Partidul Nostru şi-a înaintat în calitate de candidat un membru de partid, dar Ilian Caşu este foarte nou în politică, astfel încât vor conta alte calităţi decât cele politice personale. Este de presupus că şi Partidul Comuniştilor îl înaintează pe omul de afaceri Vasili Chirtoca, care nu este membru de partid, din aceleaşi considerente. Pe aceeaşi cale va merge şi Partidul Liberal Democrat, dacă se dovedeşte că îl va înainta pe fostul primar general al capitalei Serafim Urechean, preşedinte al Curţii de Conturi, aşa cum se vehiculează, care de ceva ani nu mai este asociat cu politica. Din cei anunţaţi până acum, rămâne candidat pe criterii politice doar actualul edil al capitalei, liberalul Dorin Chirtoacă.
Duel interesant: Chirtoacă-Urechean
Rămâne să vedem dacă acest mers împotriva curentului îi va aduce lui Dorin Chirtoacă beneficii, în condiţiile expuse mai sus de neîncredere în partidele politice din partea societăţii moldoveneşti. De fapt, este de aşteptat ca factorul politic sau mai degrabă geo-politic să aibă un cuvânt de spus în cazul, când în turul doi ar ajunge candidatul PL şi PSRM sau, eventual, PL-PCRM, aşa cum s-a mai întâmplat în Chişinău de multe ori până acum. Până la urmă se va ajunge să se confrunte opţiunea pro-europeană şi pro-rusească şi este suficient de previzibil cum va vota majoritatea chişinăuienilor. Dacă, însă, în cursă intră şi Serafim Urechean, s-ar putea ca ecuaţia să fie ceva mai complicată, cel puţin pentru actualul primar. Turul doi în formatul Urechean-Chiroacă este suficient de probabil şi s-ar putea ca Partidul Liberal să-şi dorească să revină la propunerea respinsă la începutului anului prin care PLDM şi PDM se ofereau să-l sprijine pe Chirtoacă la primăria capitalei. De fapt, atunci, PL le-a dat toate pe una, renunţând la guvernarea la nivel de ţară, anume pentru a recâştiga guvernarea Chişinăului. Într-un eventual duel final, factorul politic ar putea fi uşor de partea lui Chirtoacă, inclusiv care ar putea capta o parte din voturile alegătorilor pro-europeni nemulţumiţi de prestaţia partidelor de la guvernare, lucru pe care PL a şi contat. Şi aceasta dacă guvernarea nu va fi capabilă să limpezească treaba cu miliardul de dolari. Factorul geopolitic ar putea fi mai degrabă de partea lui Urechean, pentru că este cunoscut şi el ca adept al orientării pro-europene, dar ar atrage şi alegători care în primul tur ar vota partide de stânga. Imaginea de gospodar al lui Urechean ar putea fi mai bună decât a lui Chirtoacă, pentru că actualul va trebui să răspundă pentru fiecare greşeală reală sau inventată actuală, iar fostul va avea privilegiul amintirilor frumoase şi selective. În plus, cei câţiva ultimi ani aflaţi la Curtea de Conturi i-au oferit lui Serafim Urechean posibilitatea să acumuleze date despre starea reală de lucruri în gospodăria capitalei, inclusiv despre cele pe care concurentul său ar fi bucuros să nu le discute.
Valeriu Vasilică, IPN
