logo

Raport alternativ al PL privind situaţia din sectorul financiar-bancar


https://www.ipn.md/ro/raport-alternativ-al-pl-privind-situatia-din-sectorul-financiar-bancar-7965_1019167.html

Fracţiunea Partidului Liberal susţine că ancheta comisiei speciale a Parlamentului referitor la situaţia din sectorul financiar-bancar a fost făcută mai mult ca să muşamalizeze fărădelegile guvernării, nu să prezinte adevărul. Singurul liberal din comisie, Iurie Chirinciuc, a prezentat, marţi, un raport de alternativă, transmite IPN.

Iurie Chirinciuc subliniază că devalizarea BEM, a Băncii Sociale şi Unibank reprezintă o continuare a scenariilor de spălare de bani şi falimentare a instituţiilor bancare puse la cale cu mult timp înainte. Toate instituţiile statului au fost informate din timp şi în permanenţă referitor la riscurile din sistemul financiar–bancar, dar nu şi-au exercitat obligaţiunile şi nu au intervenit pentru a preîntâmpina devalizarea băncilor.

Potrivit deputatului, la 7 noiembrie 2014, se decide alocarea unui credit garantat de stat pentru BEM, Banca Socială şi Unibank, la 13 noiembrie 2014 Guvernul Leancă adoptă o hotărâre (conform legii cu privire la secretul de stat aceasta a fost secretizată pentru 25 de ani) prin care Ministerul Finanţelor garantează cu obligaţiuni emise pentru 4 luni un credit de 9,434 miliarde lei. Pe 25 şi 26 noiembrie 2014, BEM, Banca Socială şi Unibank alocă credite în valoare de 13,6 miliarde lei. La 27 noiembrie 2014 Curtea Supremă de Justiţie emite hotărârea prin care statul reintră în posesia a 56,1 % din acţiunile BEM şi trebuie să restituie suma de 80,2 milioane de lei, iar la 27 noiembrie 2014 Consiliul BNM ia decizia de acordare a creditului de urgenţă şi, în aceeaşi zi, arde maşina care transporta documentele aferente creditelor din 25-26 noiembrie 2014. Maşina aparţinea companiei Classica Force, companie afiliată lui Ilan Shor. „Această cronologie ne face să concluzionăm cât de bine au fost regizate toate acţiunile care s-au petrecut la aceasta bancă. Constatăm implicarea a numeroase persoane cu funcţii foarte înalte în stat, aceste persoane pun în pericol securitatea naţională a statului”, se subliniază în raportul deputatului.

Iurie Chirinciuc subliniază că firmele creditate sunt în proprietatea sau afiliate lui Ilan Shor. Tot aceste firme plasează cereri uriaşe de valută în perioada octombrie februarie 2015. În raport se mai spune că prejudiciul cauzat de aceste scheme poate fi mult mai mare decât suma de 17,6 miliarde de lei, indicată în informaţiile prezentate de SIS, or din estimările făcute de BNM pentru recapitalizarea celor 3 bănci ar fi necesară suma de 33,1 miliarde lei.

Deputatul se referă şi la cauzele deprecierii leului în lunile ianuarie – februarie 2015, spunând că aceasta a fost creată de cererea masivă şi subită de valută condiţionată de creditatele de 13,6 miliarde de lei acordate în noiembrie 2014 şi spălările a 100 de miliarde de ruble, prin Moldinconbank, pe parcursul anului 2014. Acestor cauze se mai adaugă convertirea masivă a depozitelor în lei în depozite de valută străină. Vulnerabilitatea mare a sistemului bancar din Moldova este condiţionată şi de deţinerea directă sau indirectă de către Federaţia Rusă a 80% din activele băncilor autohtone. Totuşi, acest argument nu a împiedicat statul să cedeze în toamna 2013 25% din acţiunile BEM băncii ruseşti Vneşeconombank, spune Iurie Chirinciuc.

Parlamentarul subliniază că rămâne a fi o enigmă de ce BNM a admis panica pe piaţa valutară a Republicii Moldova şi de ce intervenţia de 50 de milioane de dolari plasaţi pe piaţă într-o singură zi a fost făcută în ziua în care a fost votat Guvernul Gaburici. Totodată, din cauza faptului că problemele din sistemul bancar al Republicii Moldova rămân în continuare nesoluţionate, putem fi martorii unor şocuri financiar valutare repetate, poate chiar mai mari decât cel înregistrat în lunile ianuarie –februarie 2015, notează deputatul liberal.