logo

Rămân câteva zile de pescuit până la perioada de prohibiţie


https://www.ipn.md/ro/raman-cateva-zile-de-pescuit-pana-la-perioada-de-prohibitie-7967_1004131.html

La 1 aprilie  începe perioada de prohibiţie a pescuitului. Timp de 90 de zile, până la sfârşitul lunii iunie, este interzis pescuitul în toate râurile şi lacurile de acumulare din Moldova, a declarat pentru IPN şeful Secţiei resurse de apă şi subsol a Ministerului Mediului, Andrei Ursachi.

Amenda pentru pescuitul neautorizat este între 5 şi 10 unităţi contravenţionale (1 u.c. = 20 lei), iar pentru încălcarea regulilor de protecţie a resurselor piscicole – între 10 şi 20 de unităţi contravenţionale. Potrivit şefului Direcţiei intervenţie şi protecţie a resurselor piscicole din cadrul Serviciului Piscicol, Ion Gratin, în primele 2 luni ale anului curent, pentru pescuitul ilegal au fost aplicate circa 200 de amenzi.

Permisul pentru pescuit se eliberează de către Serviciul Piscicol. Pentru o zi acesta costă 30 de lei, iar pentru un an 300 de lei. Pensionarii plătesc 15 lei pentru un permis de o zi şi 150 de lei pentru un permis de un an.

Interdicţia la pescuit în aprilie-iunie se aplică în râul Prut, de la intersecţia lui cu frontiera de nord a Republicii Moldova cu Ucraina până la satul Teţcani, în lacul de acumulare Costeşti-Stânca, în râul Prut pe sectorul de la barajul nodului hidrotehnic Costeşti-Stânca până la satul Giurgiuleşti şi în bălţile Manta, în fluviul Nistru, pe sectorul de la satul Naslavcea până la oraşul Camenca şi în lacul de acumulare Dubăsari, în fluviul Nistru pe sectorul de la barajul Centralei Hidroelectrice Dubăsari până la satul Palanca şi în braţul Turunciuc.

Prin derogare de la regula generală, se permite pescuitul scrumbiei, cu excepţia perioadei de 10 zile în timpul migrării în masă.