logo

Raluca Nica: Moldova poate fi o țară model în ceea ce privește dezvoltarea centrelor comunitare de sănătate mintală


https://www.ipn.md/ro/raluca-nica-moldova-poate-fi-o-tara-model-in-8004_1105702.html

„Pentru că șansa mea a fost să fiu parte a reformei sistemului de sănătate mintală din Republica Moldova, eu cred că Moldova poate fi o țară model în ceea ce privește dezvoltarea centrelor comunitare, cel puțin, în estul Europei, chiar și spre centru-vest, pentru că s-au dezvoltat rapid, cu pași hotărâți, s-a mers înainte cu toate dificultățile întâmpinate”, a afirmat Raluca Nica, președinta Ligii Române pentru Sănătate Mintală, participând la dezbaterea publică „Parteneriat european în reformarea sistemului de sănătate mintală al Republicii Moldova”, organizată de Agenția de presă IPN.

„Despre reforma în sănătatea mintală din România pot spune că a început în anul 2002, odată cu apariția Legii sănătății mintale, pentru că până la acel moment România nu a avut o lege pe sănătate mintală și iată de atunci reformele au început să se realizeze”, a precizat Raluca Nica

În ceea ce privește  centrele comunitare, președinta Ligii Române pentru Sănătate Mintală a spus: „Noi nu am făcut pași atât de mari și de hotărâți, precum Republica Moldova, pentru că nici n-am avut un sprijin atât de puternic, precum e cel din partea Guvernului Elveției, care a acordat Moldovei acest sprijin și care a făcut posibilă apariția centrelor comunitare de sănătate mintală. În schimb, în România au apărut, ca alternativă la centrele comunitare, foarte multe cabinete private. Noi avem în jur de 1000 de medici psihiatri în țară, dintre care 650 și-au deschis cabinete private. Chiar dacă sunt private, au varianta în care poți plăti, dar și varianta în care poți merge cu trimitere de la medicul de familie. E drept că primești servicii de evaluare, diagnostic și tratament, e mai puțin posibil să primești și servicii de psihoterapie, așa cum se întâmplă în centrele comunitare din Republica Moldova. Eu nu știu o țară care să fi făcut reformă în domeniul sănătății mintale mai repede și mai bine decât Moldova. S-au făcut reforme în mod evident, dar asta grație unui lider, care a indicat direcția bună, și acest leader se numește Europa”, a menționat experta în sănătate mintală din România.

Întrebată fiind cum poate fi soluționată problema cadrelor, Raluca Nica a adus exemplul României, menționând că pentru a putea atrage studenți buni în cadrul rezidențiatului de psihiatrie, Guvernul României a făcut un efort fantastic și a adus pentru psihiatrie un spor salarial de 75%, comparativ cu majoritatea specialităților de medicină. „Înainte vreme, studenții care obțineau notele cele mai mici la examenul de rezidențiat ajungeau în zona de psihiatrie și încercau să plece de acolo cât mai repede. Ne-am trezit acum că cei mai buni studenți, cei care obțin cele mai mari note la examenul de rezidențiat, ajung să aleagă psihiatria. Este adevărat că nu doar banii trebuie să fie punctul de atracție, trebuie să-ți placă oamenii, trebuie să ai empatie pentru suferința lor și trebuie să faci tot ce depinde de tine ca specialist, ca să fii continuu informat cu ceea ce se întâmplă în lume, în așa fel încât să oferi cele mai bune îngrijiri”, a specificat Raluca Nica, președinta Ligii Române pentru Sănătate Mintală.

În context, Raluca Nica a relevant că o deschidere foarte mare pentru domeniul sănătății mintale de peste Prut s-a produs odată cu intrarea României în Uniunea Europeană. „Medicii noștri au avut acces la informație mult mai vastă. Foarte mulți au plecat la stagii de pregătire sau chiar au plecat să lucreze în străinătate. Să știți că foarte mulți dintre ei s-au și întors. Știu că Moldova nu-și poate permite acea motivare financiară care a venit în România, e un efort considerabil pentru bugetul de stat, dar putem spune la acest moment că nu mai suferim atât de mult din cauza lipsei medicilor psihiatri. E un domeniu în care atât noi, cât și dumneavoastră, încă mai avem de recuperat și recuperarea se referă la psihiatria copilului și adolescentului. În aceste domenii încă este deficit de cadre. La București acuma se construiește o clinică nouă pentru copii și adolescenți. Medicii români fiind mulțumiți cu ceea ce înseamnă veniturile financiare, își doresc condiții de viață și posibilități de tratament de ultimă generație. Astfel sperăm să atragem din ce în ce mai mulți specialiști de care are nevoie sistemul de sănătate mintală”, a conchis Raluca Nica, președinta Ligii Române pentru Sănătate Mintală.

Dezbaterea publică la tema „Parteneriat european în reformarea sistemului de sănătate mintală al Republicii Moldova” este ediția a douăsprezecea din cadrul proiectului „Dublă integrare prin cooperare și informare. Continuitate”, finanțat de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova. Conținutul acestei dezbateri nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova.