Radu Albot și-a încheiat evoluția în proba de simplu la primul turneu de Mare Șlem al anului, Australian Open, transmite IPN.
Tenismenul moldovean a fost învins în runda inaugurală de ungurul Marton Fucsovics, numărul 80 mondial. Albot a pierdut primele două seturi cu 2-6, 3-6, însă și-a adjudecat al treilea act cu 6-4. Fucsovics s-a impus în cel de-al patrulea set cu 7-5 și s-a calificat în faza următoare a competiţiei.
Albot urmează să evolueze și în proba de dublu. Alături de sud-coreeanul Hyeon Chung, ei vor juca contra perechii Jonathan Erlich - Daniel Nestor.