Radio Antena C ar putea fi transformat în societate pe acţiuni, controlată de unele forţe, susţine directorul instituţiei
https://www.ipn.md/ro/radio-antena-c-ar-putea-fi-transformat-in-societate-pe-7965_961516.html
Procedura cea mai probabilă de realizare a prevederilor Codului Audiovizualului (CA), care nu presupune existenţa radiodifuzorilor publici locali, ar putea fi transformarea postului public municipal de radio Antena C în societate pe acţiuni, controlată de anumite forţe, a declarat într-o emisiune de duminică, 1 octombrie, Vasile State, directorul instituţiei. La 1 octombrie, Antena C împlineşte 8 ani de la fondare, notează Info-Prim Neo.
State consideră că schimbarea statutului Antenei C în societate pe acţiuni se va produce până la finele acestui an. El susţine că transformarea vehiculată anterior a Antenei C în filială a Radio Moldova nu este realizabilă.
Vasile State crede că noii patroni vor demite administraţia actuală şi vor face schimbări esenţiale în componenţa echipei. În acest context, el nu crede că Antena C va fi închisă, făcând trimitere atât la afirmaţiile reprezentanţilor fracţiunii parlamentare majoritare a PCRM, cât şi la ale reprezentanţilor fracţiunii PPCD, care au avut un rol important în elaborarea Codului Audiovizualului. State a amintit că reprezentanţii PPCD au insistat mult asupra privatizării postului municipal de radio, dar nici această soluţie nu se regăseşte în varianta publicată a Codului.
Directorul Antenei C a menţionat în acest sens problema legilor din R. Moldova este că nu sunt precise şi care, în particular, ar fi trebuit să spună clar ce se întâmplă cu posturile locale şi să prevadă mecanismul de reorganizare a lor, dacă nu li se permite să activeze ca instituţii publice locale.
Referindu-se la formarea noului Consiliu Coordonator al Audiovizualului (CCA), State a opinat că majoritatea din Parlament va face tot posibilul ca în componenţa Consiliului să intre oamenii loiali guvernării. „Nu ne putem aştepta ca în Consiliu să intre oameni reprezentând interesele societăţii civilă, care să contribuie esenţial la dezvoltarea audiovizualului din Moldova”, a declarat el.
Antena C s-a lansat la 1 octombrie 1998, în cadrul Departamentului Relaţii cu Publicul al Primăriei municipiului Chişinău. În aceeaşi zi şi-a început activitatea şi Agenţia municipală de ştiri Info-Prim, care a fost lichidată în anul 2005 printr-o Decizie a Consiliului municipal Chişinău, votată de fracţiunile PCRM şi PPCD, transmite Info-Prim Neo.