logo

Rabia este o boală incurabilă. Recomandările specialiștilor


https://www.ipn.md/ro/rabia-este-o-boala-incurabila-recomandarile-specialistilor-7967_1107637.html

Rabia, numită în popor turbarea, este o boală infecțioasă virală incurabilă. Virusul rabic afectează sistemul nervos central, creierul și măduva spinării, atât la animale, cât și la oameni. Animalele infectate pot răspândi boala prin salivă, atunci când mușcă. De asemenea, virusul se poate transmite la om și prin contactul cu țesutul cerebral al animalelor bolnave sacrificate. În fiecare an, pe 28 septembrie, comunitatea mondială marchează Ziua de luptă împotriva rabiei, o inițiativă de accelerare a eforturilor de eliminare a acestei boli, transmite IPN.

În acest an, evenimentul are genericul: „Distrugerea limitelor rabiei”, oferind o ocazie în plus de a accentua importanța educației și conștientizării necesității de prevenire a bolii. Obiectivul național este de a atinge „zero decese prin rabie până în anul 2030”, prin vaccinarea animalelor domestice, tratamentul profilactic al rănilor și al leziunilor provocate în urma mușcăturii, dar și prin educarea copiilor cum să interacționeze cu animalele din curte.

La nivel global, anual se înregistrează 59 de mii de decese umane provocate de virusul rabic, 40% sunt copii sub vârsta de 15 ani. Peste 29 de milioane de oameni din întreaga lume primesc anual tratament antirabic, iar costurile globale se estimează la 8,6 miliarde de dolari. În Republica Moldova au fost înregistrate trei cazuri de rabie umană, între anii 2000-2023, precizează Agenția Națională pentru Sănătate Publică.

În cazul în care o persoană fost agresată de un animal, trebuie să spele, timp de 10-15 minute, cu apă și săpun locul mușcăturii. Trebuie prelucrate marginile rănii cu soluții de alcool etilic 70% sau iod 5%. De asemenea, persoana mușcată trebuie să se adreseze la cea mai apropiată instituție medicală pentru a primi la necesitate tratamentul curativ-profilactic antirabic.

Adresarea imediată la medic și urmarea tratamentului curativ-profilactic este unica șansă de a supraviețui în caz de infectare cu rabie.