logo

R. Moldova va putea importa cioburi de sticlă ca materie primă


https://www.ipn.md/ro/r-moldova-va-putea-importa-cioburi-de-sticla-ca-materie-prima-7966_967320.html

În R. Moldova vor putea fi importate cioburi, deşeuri şi resturi de sticlă ce nu conţin substanţe periculoase pentru utilizarea lor în calitate de materie primă secundară la fabricarea ambalajului de sticlă. Parlamentul a aprobat un proiect de lege în acest sens. Potrivit Guvernului, în prezent legislaţia nu permite importul acestor materiale, iar cantităţile cioburilor de sticlă colectate de la populaţie şi persoane juridice nu satisfac necesităţile fabricilor de profil. Deficitul acestora constituie circa cinci mii tone anual, totodată insuficienţa fiind provocată şi de exportul de vinuri şi produse alimentare ambalate în sticlă. Prin acelaşi proiect de lege, Parlamentul a amânat pentru 1 ianuarie 2010 data limită pentru ambalarea a cel puţin 50% din producţia alimentară în ambalaj de sticlă. Legislaţia actuală prevede data de 1 ianuarie curent. Guvernul afirmă că, la moment, producătorii autohtoni sunt în imposibilitatea de a executa normele respective. În primul rând, utilajul existent în ţară este amortizat în proporţie de 35-50%, iar valoarea reziduală a lui este considerabilă. Stoparea activităţii acestuia va conduce inevitabil la pierderi substanţiale. În al doilea rând, trecerea la îmbutelierea produselor în ambalaje de sticlă este foarte costisitoare. Preţul unei linii de ambalare a laptelui, spre exemplu, constituie 300-400 mii euro, nemaivorbind de costul montării şi al reglării, precum şi pentru instruirea personalului. De asemenea, apar cheltuieli la colectarea, spălarea sticlei, curăţirea apelor reziduale. Trecerea întreprinderilor la ambalarea produselor alimentare lichide în alte tipuri de recipiente necesită investiţii capitale, conform estimărilor specialiştilor, de peste opt mln euro.