logo

R. Moldova susţine cooperarea în diferite domenii în cadrul OCEMN


https://www.ipn.md/ro/r-moldova-sustine-cooperarea-in-diferite-domenii-in-cadrul-ocemn-7965_965344.html

Viabilitatea cooperării şi dezvoltării economice a regiunii Mării Negre se manifestă prin iniţierea şi promovarea unor programe şi proiecte regionale de interes comun, a declarat Vladimir Voronin în alocuţiunea rostită la cel de-al XV-lea summit al Organizaţiei Cooperării Economice la Marea Neagră (OCEMN), care s-a desfăşurat la 25 iunie la Istanbul. În context, Voronin a menţionat lansarea celor două proiecte strategice de importanţă majoră pentru regiune: privind dezvoltarea Şoselei de Centură a Mării Negre şi privind dezvoltarea transportului pe Marea Neagră. Potrivit şefului statului, întregul sistem de coridoare de transport va apropia şi mai mult această regiune de Europa şi va face cooperarea lor şi mai avantajoasă. Consolidarea reţelelor de transport, dezvoltarea energetică şi liberalizarea comerţului, pe lângă faptul că vor contribui la creşterea potenţialului infrastructurii regiunii Mării Negre, vor influenţa pozitiv asupra coeziunii sociale, vor asigura o evoluţie regională echilibrată, consolidând stabilitatea, securitatea şi dezvoltarea durabilă în întreaga regiune, a declarat Voronin. În opinia sa, R Moldova percepe OCEMN ca pe un forum de valoare pentru construirea viitorului nostru comun prin promovarea cooperării la toate nivelele, susţinând continuarea procesului de consolidare a cooperării în economie, transporturi, combaterea terorismului, crimei organizate, a traficului cu fiinţe umane şi cu droguri. În cadrul Reuniunii speciale a miniştrilor Afacerilor Externe, desfăşurate luni, 25 iunie, Comisia Comunităţilor Europene a obţinut statutul de observator al OCEMN În cadrul Reuniunii, a fost adoptat proiectul Declaraţiei cu ocazia aniversării a XV-cea a Organizaţiei Cooperării Economice la Marea Neagră. În discursul său, Andrei Stratan, ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene a menţionat că R. Moldova susţine promovarea dialogului OCEMN cu UE, care va favoriza apropierea acestei organizaţii regionale şi a membrelor ei de valorile şi standardele europene.