R. Moldova şi Banca Europeană de Investiţii vor semna la 28 iunie curent un prim proiect de reabilitare a drumurilor naţionale
https://www.ipn.md/ro/r-moldova-si-banca-europeana-de-investitii-vor-semna-la-7966_965259.html
R. Moldova şi Banca Europeană de Investiţii (BEI) vor semna la 28 iunie curent un prim proiect de reabilitare a drumurilor naţionale “Moldova – Proiectul drumurilor europene”. Finanţarea proiectelor a fost stabilită prin semnarea la 1 noiembrie 2006, a unui acord de colaborare între Guvernul R. Moldova şi BEI.
Preşedintele Vladimir Voronin, aflat la Luxemburg la cea de-a IX-a Reuniune a Consiliului de Cooperare RM – UE, a avut o întrevedere cu preşedintele BEI, Philippe Maystadt, în cadrul căreia a fost discutată perspectiva implementării unor proiecte care urmează să fie finanţate din bugetul prevăzut pentru cel de-al doilea mandat al BEI - în perioada 2007-2013. Printre domeniile prioritare au fost numite infrastructura drumurilor şi cea energetică; dezvoltarea infrastructurii reţelelor de aprovizionare cu apa şi cu agent termic şi a căilor ferate, racordarea lor la standardele europene; modernizarea sistemelor de telecomunicaţii.
Voronin a mai avut o întrevedere cu prim-ministrul Luxemburgului, Jean-Clode Juncker. În declaraţiile făcute pentru presă, Juncker
s-a referit la necesitatea consolidării raporturilor de cooperare a RM cu UE, subliniind faptul că şi Planul de Acţiuni include domenii în care este posibilă extinderea colaborării. În contextul cooperării bilaterale moldo-luxemburgheze, oficialul a anunţat că în curând viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Externe şi Imigraţiei al Luxemburgului, Jean Asselborn, va efectua o vizită la Chişinău, în cadrul căreia ar putea fi semnat Acordul cu privire la evitarea dublei impuneri şi prevenirea evaziunii fiscale între cele două state.
În cadrul Reuniunii Consiliului de Cooperare RM – UE, oficialii europeni au evidenţiat progresele în reformele economice, în special îmbunătăţirea mediului de afaceri.