logo

R. Moldova riscă să rateze în acest an finanţarea proiectelor din cele 1,2 mlrd. USD promise de donatori


https://www.ipn.md/ro/r-moldova-risca-sa-rateze-in-acest-an-finantarea-proiectelor-7966_964463.html

R. Moldova riscă să rateze în acest an, din cauza incapacităţii funcţionarilor din ministerele-cheie, finanţarea proiectelor din cele 1,2 mlrd. USD, promise R. Moldova de donatorii internaţionali la sfârşitul anului 2006, la Bruxelles susţine analistul politic Igor Munteanu. Potrivit expertului, „dincolo de parada autorităţilor cu privire la primirea acestor bani, Guvernul nu a luat până în prezent nici un ban, pentru că nu a prezentat şi nici nu a avut capacitatea să prezinte proiecte care să determine fondurile europene să finanţeze proiecte în R. Moldova”, spune expertul, precizând că există un „ciclu biologic” al proiectelor: dacă acestea nu sunt prezentate până la jumătatea anului, în acest an nu mai vin. În context, expertul a invocat responsabilitatea funcţionarilor din ministerele-cheie pentru lipsa unor proiecte pentru finanţare. „Suntem extrem de îngrijoraţi de felul în care înţelege Guvernul să răspundă tehnic la oportunităţile care se i deschid în faţă. Decembrie 2006 a fost o mare oportunitate, pe care suntem pe cale să o ratăm. Banii sunt solicitaţi în urma unor proceduri tehnice foarte complexe, pe care majoritatea funcţionarilor din ministerele importante strategice, cum este cel al Transporturilor şi Gospodăriei Drumurilor, nu ştiu cum să le urmeze, iar aceasta este marea problemă ce ţine de reformarea şi modernizarea sistemului de administraţie publică centrală”, a menţionat Munteanu. Jumătate din suma de 1,2 mlrd. USD, promisă RM de Uniunea Europeană, organismele financiare internaţionale şi alţi donatorii externi, s-a anunţat că va fi acordată sub formă de granturi. Cealaltă jumătate va fi alocată în calitate de credite pe termen lung, cu o dobânda ce nu va depăşi 1,5% anual. Banii urmează a fi folosiţi pentru implementarea eficientă a Planului de Acţiuni RM-UE şi Strategiei de Creştere Economică şi Reducere a Sărăciei şi vor fi direcţionaţi prioritar la realizarea proiectelor în domeniul implementării reformei sistemului judiciar, a administraţiei publice, educaţionale, a sănătăţii, infrastructurii, pentru crearea locurilor noi de muncă în sistemul social, dezvoltarea sectorului rural, agricol. Resursele financiare ar urma să fie direcţionate pentru finanţarea tuturor tipurilor de proiecte: atât de stat, cât şi sociale sau private. Suma de 1,2 mlrd. USD este mai mare decât volumul total de asistenţa financiară acordată RM de donatorii internaţionali în ultimii 10 ani. UE, organismele financiare internaţionale, inclusiv Banca Mondială şi Fondul Monetar Internaţional, precum şi alţi donatorii externi au luat decizia de acordare a asistenţei financiare pentru Moldova la 12 decembrie, la Bruxelles, în cadrul Grupului consultativ al Donatorilor pentru R. Moldova.