logo

R. Moldova este interesată de experienţa Croaţiei în iniţierea negocierilor privind acordul de asociere la UE


https://www.ipn.md/ro/r-moldova-este-interesata-de-experienta-croatiei-in-initierea-negocierilor-privi-7965_961876.html

R. Moldova este interesată să stabilească relaţii de cooperare şi mai strânse cu Croaţia în vederea preluării experienţei acesteia în armonizarea legislaţiei naţionale cu cea comunitară, pregătirea cadrelor în domeniul integrării europene, iniţierea negocierilor privind acordul de asociere la Uniunea Europeană, accesul la programele de asistenţă ale Uniunii, inclusiv la cele de înfrăţire instituţională, şi facilitarea regimului de vize cu UE. Acest interes a fost exprimat de premierul Vasile Tarev la încheierea întrevederii cu omologul său croat, Ivo Sanader. Potrivit premierului moldovean, faptul că R. Moldova, la 4 mai 2006, a devenit membru cu drepturi depline la Procesul de Cooperare în Europa de Sud-Est (SEECP) contribuie esenţial la alinierea RM la valorile şi standardele europene, la avansarea procesului de integrare europeană, iar semnarea, la 10 octombrie, a Cartei relaţiilor de bună vecinătate, stabilitate, securitate şi cooperare în Europa de Sud-Est confirmă încă o dată apartenenţa deplină a RM la comunitatea Europei de Sud-Est, susţine Tarlev. În cadrul vizitei în Croaţia, părţile au discutat perspectivele încheierii unui nou Acord CEFTA, acordul „CEFTA-Plus” în care, pe lângă Balcanii de Vest, va fi inclusă şi R. Moldova. În cadrul vizitei din Croaţia, a fost semnat un Acord între Guvernul RM şi cel croat cu privire la colaborarea în domeniul culturii şi turismului. Partea croată a promis simplificarea regimului de vize pentru cetăţenii moldoveni. Vizita premierului în Croaţia se desfăşoară la 23-24 octombrie. În program mai sunt incluse întrevederi cu preşedintele croat Stjepan Mesic, precum şi cu spicherul Vladimir Šecs. Vor fi discutate aspecte ale colaborării economice şi în domeniul turismului. Până în prezent, autorităţile croate şi cele moldoveneşti au semnat 11 tratate bilaterale, printre care Acordul privind comerţul şi colaborarea economică, Acordul de comerţ liber, Memorandumul de înţelegere între Ministerul Industriei şi Infrastructurii al RM şi Ministerul croat al Economiei, Muncii şi Antreprenoriatului privind cooperarea în domeniul industriei. Alte 6 acorduri sunt în proces de negociere.