logo

R. Moldova are nevoie de o Strategie de prevenire a HIV/SIDA în contextul migraţiei care ia amploare


https://www.ipn.md/ro/r-moldova-are-nevoie-de-o-strategie-de-prevenire-a-7967_962222.html

R. Moldova are nevoie de o Strategie de prevenire a HIV/SIDA în contextul migraţiei care ia amploare. Această recomandare a fost făcută Guvernului de participanţii la masa rotundă „HIV/SIDA şi migraţia”, desfăşurată timp de 2 zile la Chişinău de Organizaţia Internaţională pentru Migraţiei, Misiunea în R. Moldova. Evenimentul a reunit reprezentanţi ai instituţiilor guvernamentale, experţi internaţionali în domeniul HIV şi al migraţiei, ai agenţiilor ONU, precum şi reprezentanţi ai societăţii civile implicaţi în domeniul HIV. Participanţii au discutat probleme legate de HIV şi migraţie, Infecţiile cu Transmitere Sexuală (ITS), sănătatea şi protecţia socială a migranţilor. Adiţional, masa rotundă a avut drept scop ridicarea nivelului conştiinţei publice cu privire la răspândirea virusului HIV în rândul migranţilor şi a populaţiei mobile din Moldova. Participanţii la masa rotundă au elaborat o declaraţie în care se spune că prevalenţa relativ joasă a HIV în R. Moldova oferă o oportunitate de a menţine această rată la nivelul actual. Efortul Guvernului şi al societăţii civile de a contracara o epidemie HIV urmează a fi susţinut şi pus în acţiune, recomandându-se Guvernului şi altor părţi implicate să formuleze o strategie de prevenire a HIV într-o modalitate integrată, care să abordeze migranţii nu ca o categorie separată, dar ca parte a populaţiei în general. Martin Wyss, şeful Misiunii OIM Moldova, a declarat că migraţia separă familii şi cupluri care sunt obişnuite să întreţină relaţii sexuale neprotejate cu un singur partener. Destul de frecvent, separarea duce la noi relaţii, unele din care pot fi riscante, astfel răspândirea acestei maladii fiind o consecinţă indirectă a separării prin migraţie, a mai adăugat sursa citată. Potrivit datelor centrului SIDA din cadrul Ministerului Sănătăţii şi Protecţiei Sociale, în 2005 au fost înregistrate 533 cazuri noi de îmbolnăvire cu HIV, ceea ce constituie 12,5 persoane la 100 000 de locuitori. În primul semestru al anului curent, au fost identificate alte 301 cazuri noi, comparativ cu 6 luni la anului 2005, când au fost atestate 236 de noi cazuri de infectare.