R. Moldova a fost condamnată la CEDO în alte trei cauze
https://www.ipn.md/ro/r-moldova-a-fost-condamnata-la-cedo-in-alte-trei-cauze-7967_967177.html
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat Guvernul R. Moldova pe cauzele „Muşuc vs. Moldova”, „Stepuleac vs. Moldova” şi „Banca VIAS vs. Moldova”, obligând Executivul să plătească reclamanţilor despăgubiri totale de 328 mii de euro. Decizia a fost făcută publică marţi, 6 noiembrie.
În cauza intentată de către liderul social-democrat Eduard Muşuc CEDO a constatat, în unanimitate, violarea articolelor cu privire la legalitatea detenţiei, motivarea detenţiei şi garanţiilor în cazul lipsirii de libertate.
Curtea a decis ca reclamantului să i se ofere 9 mii de euro cu titlu de daune morale şi 3 mii de euro cu titlu de costuri şi cheltuieli de judecată.
În cauza intentată de Gheorghe Sepuleac, directorul „Tantal” SRL, Curtea a constatat, în unanimitate, violarea articolelor cu privire la condiţiile de detenţie, insuficienţa asistenţei medicale şi lipsa unei anchete adecvate din partea autorităţilor privind pretinsa intimidare a reclamantului în celulă şi violarea legalităţii detenţiei. Curtea a condamnat Guvernul să acorde reclamantului 12 mii de euro cu titlu de daune morale şi 3 mii de euro cu titlu de costuri şi cheltuieli de judecată.
În cauza „Banca VIAS c. Moldovei”, CEDO a constatat, în unanimitate, violarea dreptului la un proces echitabil şi a dreptului la protecţia proprietăţii prin neexecutarea hotărârii de judecată. Reclamantului urmează să i se acorde 301 mii de euro cu titlu de daune materiale şi morale şi 95 de euro cu titlu de costuri şi cheltuieli de judecată.
Peste 1,7 mii de cereri din R. Moldova se află la CEDO, ceea ce, potrivit unor experţi, reprezintă cel mai mare număr de cereri pe cap de locuitor.