Puşca din cui a împuşcat. Nu a omorât pe nimeni. Deocamdată...

[Analiză Info-Prim Neo] Săptămâna trecută a funcţionat una din regulile generale ale dramaturgiei, potrivit căreia arma, atârnată într-un colţ de scenă, într-un anumit moment al spectacolului, va împuşca neapărat. Deocamdată, focul de armă nu a omorât pe nimeni. Deocamdată, nu se cunoaşte dacă a rănit pe cineva şi cât de serioasă este rana sau cât de serioase sunt rănile. Nu se cunoaşte măcar dacă trebuie să aşteptăm jertfe în rândurile celor asupra cărora s-a tras cu arma sau în ale celor care au tras. Deocamdată... Este vorba de declaraţiile făcute publice într-o conferinţă de presă de către doi tineri care afirmă că sunt participanţi activi la evenimentele din 7 aprilie 2009 şi că evenimentele respective, inclusiv devastarea sediilor Parlamentului şi Preşedinţiei, au fost pregătite din timp de către actuali lideri din arca guvernamentală, pe atunci, lideri ai principalelor formaţiuni politice de opoziţie. Cele mai grave învinuiri, adresate acestora, ţin de faptul că ar fi comandat vărsare de sânge şi că ar fi pregătit pentru aceasta detaşamente speciale de mercenari. Nu ţine de competenţa presei să demonstreze dacă declaraţiile făcute corespund realităţii sau nu. Ceea ce se poate afirma la această etapă cu certitudine este că declaraţii de acest gen, cu diferite eventuale ţinte, trebuia aşteptate în condiţiile când investigaţiile oficiale pe marginea evenimentelor tragice din aprilie 2009 nu au dat niciun rezultat timp de circa doi ani şi jumătate, în jurul acelor evenimente planând nori grei de neclaritate, suspiciune, incertitudine. În sensul acesta, evenimentele din 7 aprilie 2009 pot fi comparate cu puşca din cui care trage în mod obligator. În sensul acesta, lipsa de finalitate în dosarul 7 aprilie se va întoarce în formă de bumerang de mai multe ori şi nu se ştie când lovitura va fi mortală şi de câte jertfe va avea nevoie. O variantă sinistră, dar oarecum reală, este ca în calitate de jertfă să fie solicitată întreaga societate prin reeditarea acelor evenimente, la o scară, eventual, mult mai mare. Ar fi fost foarte straniu ca cineva să nu se folosească de această armă fără stăpân... Vremea va arăta dacă aceste declaraţii fac parte sau nu dintr-un scenariu mai amplu, dacă este acelaşi scenariu care anunţa în mai multe rânduri „o toamnă politică fierbinte” sau altul... Politicienii vizaţi au reacţionat aşa cum a trebuit să reacţioneze nişte politicieni. Unii au negat implicarea, dar şi au pus în lumină defavorabilă sursele declaraţiilor. Alţii au păstrat tăcerea deplină şi la nivel de lideri politici, şi la nivel de poziţie comună a formaţiunii politice. Presa, de asemenea, a reacţionat firesc pentru presa din Republica Moldova. A reacţionat prudent, poate prea prudent în cazul unui subiect pentru care şi-a declarat interesul major în toţi aceşti ani. Cuminţenia presei ar putea fi justificată parţial prin faptul că unul dintre protagoniştii afirmaţiilor şocante s-a declarat adept al unei organizaţii neînregistrate de orientare extremistă, care ar fi fost implicată în evenimentele din aprilie, iar legislaţia naţională şi internaţională nu permite promovarea persoanelor şi mesajelor extremiste. Însă mesajul propriu-zis, lansat la acea conferinţă de presă, nu poate fi catalogat univoc drept extremist. Ba chiar din contra, tinerii au optat pentru pace şi adevăr, şi-au cerut iertare de la poliţiştii care au devenit jertfe ale acţiunilor lor. În schimb, o parte din presă nu a ezitat, ca şi politicienii, să caute şi să furnizeze date compromiţătoare, într-o anumită măsură, privind autorii declaraţiilor. Volens-nolens, presa a contribuit la schimbarea accentelor în legătură cu aceste noi detalii, reale sau închipuite, dar foarte aşteptate în condiţiile lipsei de informaţie relevantă din surse oficiale, privind evenimentele din aprilie 2009. Tot în stil moldovenesc au reacţionat şi organele de drept din Republica Moldova, organe în drept şi obligate să ia atitudine în cazul apariţiei unor informaţii publice de acest gen şi nivel. Deocamdată, acestea nu au reacţionat, în mod public, în niciun fel. Nu se cunoaşte dacă în acea „armă din cui” au mai rămas cartuşe. Nu se ştie dacă iniţiatorii acestor acţiuni au pregătită numai această armă sau mai au şi altele. Nu se ştie dacă se va ochi în anumite ţinte sau se va trage pe spaţii mai mari. Deocamdată, nu se ştie care din ţintele în care deja s-a tras sunt ţinte reale şi care sunt false. Se ştie însă, cu siguranţă, că noi, cei care suntem în preajma acestui „teatru de război”, suntem expuşi unor noi pericole. Aceasta pentru că nu este obligator, dar nu este nici exclus că acest „foc de armă” cu sens figurat ar putea fi utilizat drept pretext pentru utilizarea altor genuri de arme, mult mai serioase. Şi vom rămâne expuşi atâta timp cât lucrurile privind evenimentele din aprilie 2009 rămân nefinalizate, acoperite de tăcere şi suspiciune. [Valeriu Vasilică, Info-Prim Neo]