logo

Purtarea măștilor este obligatorie în regiunea transnistreană


https://www.ipn.md/ro/purtarea-mastilor-este-obligatorie-in-regiunea-transnistreana-7967_1072930.html

În regiunea transnistreană, purtarea măștilor de protecție în locurile publice a devenit obligatorie. Pentru nerespectarea acestei măsuri, cetățenii riscă amenzi sau chiar arest administrativ. Aceasta, în condițiile în care localnicii se plâng că măștile sunt de negăsit în farmacii, transmite IPN.

Presa din regiune scrie că purtarea măștilor de protecție este obligatorie pe durata carantinei. Și anume în locurile publice, în transportul public, precum și în magazine sau alte locuri unde sunt multe persoane.

Cei care nu se vor conforma riscă amenzi de până la 460 de ruble transnistrene sau arest administrativ pentru 15 zile. În cazul întreprinderilor indiviuale, astfel de încălcări se sancționează cu amenzi de până la 5520 de ruble sau cu suspendarea activității de până la 90 de zile.