Punctul de trecere a frontierei Sculeni urmează să fie modernizat. În cadrul unei vizite în teritoriu, premierul Natalia Gavrilița a cerut ca până la sfârșitul lunii martie să fie create ghișee unice de control la punctele de trecere a frontierei, astfel încât să fie fluidizat traficul și să fie evitate blocajele, transmite IPN.
Modernizările se vor face în cadrul proiectului ,,Reabilitarea și modernizarea birourilor vamale de frontieră de pe granița România - Moldova, birourile vamale Albița - Leușeni, Sculeni - Sculeni și Giurgiulești – Giurgiulești”. Proiectul, cu o valoare totală de 10 milioane de euro, este finanțat de Uniunea Europeană și co-finanțat de cele două state.
Pentru postul vamal Sculeni, proiectul prevede modernizarea clădirii administrative, construcția unor noi pavilioane, majorarea numărului pistelor de control vamal, construcția platformei de scanare, reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă și canalizare.
Într-un comunicat de presă al Guvernului se menționează că lucrările în cadrul postului vamal Sculeni au început parțial în anii 2018-2019, fiind realizate însă necalitativ, fapt ce a adus un prejudiciu Serviciului Vamal de circa nouă milioane de lei. Acum este lansată o nouă licitație și are loc depunerea ofertelor, iar finalizarea lucrărilor de construcție este preconizată pentru anul 2023.
„Investind în infrastructura acestui punct de trecere, vom îmbunătăți serviciile prestate oamenilor. Pentru noi confortul cetățenilor, dar și funcționarea eficientă a instituțiilor de stat sunt prioritare”, a menționat Natalia Gavrilița.
Șefa executivului a participat astăzi și la inaugurarea unui nou post de control fitosanitar și sanitar-veterinar pentru produsele agroalimentare de origine animală și non-animală în punctul de trecere a frontierei de stat Sculeni.
Punctul ANSA este dotat cu utilaje și echipamente performante – pentru finalizarea proiectului au fost utilizate surse financiare în valoare de peste 15 milioane de lei. Zece inspectori ANSA vor efectua controalele necesare a mărfurilor pentru a nu admite plasarea pe piață a producției neconforme.