logo

Punctele de trecere la frontiera moldo-ucraineană vor fi inspectate serios


https://www.ipn.md/ro/punctele-de-trecere-la-frontiera-moldo-ucraineana-vor-fi-inspectate-serios-7965_959182.html

La 15 - 16 mai curent, va fi desfăşurată o inspecţie comună a punctelor de trecere, la frontiera de stat moldo-ucraineană „Palanca-Maiaki-Udobnoe” şi „Pervomaisc-Kuciurgan”, ale serviciilor vamale, cu invitarea experţilor Misiunii Uniunii Europene de Asistenţă la Frontieră în R. Moldova şi în Ucraina. Potrivit şefului Serviciului de presă al Serviciului Vamal, Ion Magu, decizia a fost luată recent, la Kiev, de către şeful adjunct al Serviciului Vamal al Republicii Moldova, Anatolie Barbaroşie şi conducerea Serviciului Vamal de Stat al Ucrainei. În cadrul întâlnirii, părţile au convenit să continue lucrul la nivel de experţi privind definitivarea proiectelor Protocoalelor interdepartamentale cu privire la organizarea controlului comun în punctele de trecere şi a fost semnat Protocolul între cele două servicii vamale cu privire la cooperare în domeniul controlului valorii în vamă a mărfurilor, ce se deplasează peste frontiera de stat între R. Moldova şi Ucraina. Totodată, ambele părţi au apreciat activitatea Misiunii UE în securizarea frontierei şi au exprimat disponibilitatea de a conlucra intensiv şi în continuare cu experţii europeni. Conducerea Serviciului Vamal de Stat al Ucrainei a fost informată despre normalizarea activităţii economice externe a agenţilor economici din raioanele de est ale republicii, precum şi a procesului de înregistrare a acestora la organele vamale constituţionale ale R. Moldova. Partea ucraineană a insistat să se revină la subiectul instituirii controlului comun în punctele de trecere situate pe segmentul transnistrean al frontierei, după semnarea Protocoalelor privind punctele de trecere „Palanca-Maiaki-Udobnoe” şi „Pervomaisc-Kuciurgan”.