Partidul Socialiștilor și Partidul Comuniștilor vor forma o fracțiune comună în noul Parlament. Decizia a fost luată astăzi, 13 iulie, la ședința comună a comitetelor executive politice ale celor două formațiuni, transmite IPN.
„Conducerea partidelor a luat decizia de a crea „Facțiunea comună a Blocului Comuniștilor și Socialiștilor” în Parlamentul Republicii Moldova. Deputații nou aleși au fost îndemnați să își aleagă conducerea la ședința organizatorică a fracțiunii”, se arată într-un comunicat de presă al Partidului Comuniștilor.
La alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie, PSRM și PCRM au participat împreună, formând Blocului electoral al Comuniștilor și Socialiștilor. Blocul a acumulat 27,17% din sufragii, obținând astfel 32 de mandate în Parlament.