logo

PSRM sare în apărarea unui activist al PPPN


https://www.ipn.md/ro/psrm-sare-in-apararea-unui-activist-al-pppn-7965_1031086.html

Partidul Socialiştilor a emis o declaraţie publică informând despre faptul că faţă de unul din activiştii Partidului Politic Partidul Nostru, care se află în opoziţie, a fost intentat un dosar penal. Socialiştii cataloghează această acţiune drept persecuţie, transmite IPN.

„Partidul Socialiştilor îşi exprimă ferma convingere că persecutarea oamenilor pentru poziţia lor politică este absolut inacceptabilă în orice societate civilizată, edificată pe principiile statului de drept. Din păcate, în Moldova, în ultimii şapte ani, a apărut fenomenul „deţinuţilor politici”, fapt condamnat de socialişti în repetate rânduri atât la nivel republican, cât şi la cel internaţional”, se spune în declaraţie.

De asemenea, socialiştii susţin că „vor continua să utilizeze toate împuternicirile şi pârghiile de care dispun pentru ca niciun cetăţean al Republicii Moldova să nu ajungă după gratii pentru convingerile sale politice sau pentru declaraţiile pe care le fac”. Partidul Socialiştilor îndeamnă toate organizaţiile de apărare a drepturilor omului să se implice în monitorizarea reţinerii activistului PPPN precum şi a tuturor dosarelor cu context politic.