logo

PSRM pune presiune pe blocul ACUM, opinie


https://www.ipn.md/ro/psrm-pune-presiune-pe-blocul-acum-opinie-7965_1069390.html

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), prin declarațiile din ultima perioadă legate de posibile remanieri ale Guvernului, pune presiune pe partenerii lor de coaliție – blocul ACUM - și încearcă să obțină cât mai multe dividende politice. De această părere este expertul Ion Tăbârță. În opinia lui, solicitările înaintate nu înseamnă neapărat că socialiștii vor obține remanierile respective, transmite IPN.

„Socialiștii au simțit acest moment de slăbiciune, de derută al blocului ACUM că a pierdut Primăria municipiului Chișinău și joacă cât mai mult politic, este evident. Dar nu este exclus și să dorească la modul real să se infiltreze în actul al guvernării fie prin divizarea unor ministere, fie altfel”, a menționate Ion Tăbârță la emisiunea „Cutia neagră” de la postul de televiziune TV8.

În opinia expertului, presiunile pe care le fac socialiștii asupra blocului ACUM, cel mai probabil, au venit în contextul moțiunii de cenzură pe care Partidul Democrat a înaintat-o în Parlament. „PSRM încearcă să-și facă un avânt cât mai mare pentru un eventual schimb de raport de forțe în coaliția de guvernare”, este de părere Ion Tăbârță. Expertul nu exclude nici faptul că tactica socialiștilor și a președintelui Igor Dodon ar putea să fie aplicată în contextul viitoarelor alegeri prezidențiale, la care probabil șeful statului va mai pretinde la un mandat, iar prim-ministra Maia Sandu ar putea să-i fie un rival serios.

Totodată, potrivit lui, scenariul unor alegeri anticipate nu este o soluție bună pentru socialiști pentru că revine puternic în politica moldovenească Renato Usatîi și Partidul Politic Partidul Nostru care este pe același segment ca și PSRM.

Consilierul președintei Parlamentului, Fadei Nagacevschi, susține că din moment ce primarul ales al municipiului Chișinău, Ion Ceban, a făcut o ofertă generoasă blocului ACUM, propunându-i anumite funcții în aparatul Primăriei, PSRM este în drept și să ceară ceva. „Actualmente, PSRM a obținut funcția de primar al municipiului Chișinău. Deja Ion Ceban a ieșit cu anumite oferte cu privire la doi viceprimari, doi pretori pentru blocul ACUM. În condițiile în care oferi ceva, eu înțeleg că și poți să pretinzi ceva. Lucrurile trebuie să fie privite în ansamblu”, a notat Nagacevschi.

Consilierul susține că actualmente reforma justiției nu este pusă în funcțiune și pentru aceasta trebuie revăzută conducerea Ministerului Justiției. „În condițiile date, sunt două formule: fie doamna ministră își dă demisia, își asumă eșecul, se găsește un alt ministru, fie se formează un grup tehnic cu cei mai buni specialiști în vederea identificării celui mai bun proiect care să fie promovat mai departe pentru reforma justiției”, a menționat Fadei Nagacevschi.

Potrivit lui, socialiștii au identificat domeniile în care consideră că lucrurile în Guvern nu merg bine și în baza acestora cer remanieri în Guvern.