logo

PSRM înaintează o moțiune simplă pe economie


https://www.ipn.md/ro/psrm-inainteaza-o-motiune-simpla-pe-economie-7965_1040015.html

Deputații socialiști au înaintat în ședința de joi, 15 februarie, o moțiune simplă pe economie, invocând o situație dezastruoasă în domeniu, transmite IPN.

Deputatul Vasile Bolea, care a prezentat moțiunea, a spus că prin acest demers Partidul Socialiștilor îl provoacă pe ministrul Chiril Gaburici să participe la o dezbatere în plenul Parlamentului în care să vorbească despre cauzele care au generat situația complicată din economie.

„2017 este anul eșecului economic pentru Moldova”, a subliniat parlamentarul.

Moțiunea va fi transmisă comisiei de fond și Guvernului pentru a pregăti dezbaterile din plen. Iar Biroul Permanent va decide când va fi examinată moțiunea, respectând termenul de 14 zile prevăzut de Regulamentul Parlamentului, a comunicat președintele legislativului Andrian Candu.