Partidul Socialiștilor din Republica Moldova condamnă declarația făcută de ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniță, la Cimitirul soldaților români din satul Mana, raionul Orhei, se arată într-un comunicat de presă al formațiunii, citat de IPN.
„Pe cei care, la 22 iunie 1941, împreună cu armatele lui Hitler și Antonescu, au invadat teritoriul Uniunii Sovietice, care au participat la nenumărate crime pe teritoriul Moldovei, pe mâinile cărora este sângele a sute de mii de compatrioți de toate naționalitățile, ale căror fapte au fost condamnate de Tribunalul de la Nürnberg, este categoric inacceptabil și imoral să-i numim „eroi căzuți pentru eliberarea Basarabiei de ocupația sovietică”, se menționează în comunicatul PSRM.
Potrivit socialiștilor, prin declarația sa, ambasadorul Daniel Ioniță a insultat grosolan memoria tuturor victimelor regimului de ocupație din 1941-1944 de pe teritoriul Moldovei, iar o astfel de declarație, pe care o numesc „scandaloasă și iresponsabilă”, „încalcă grav toate principiile diplomației și trebuie evaluată corespunzător de către Ministerul de Externe al Republicii Moldova”.
PSRM spune că „a susținut în mod constant relațiile de prietenie cu țara vecină, România, însă astfel de capricii ale ambasadorului României nu pot duce decât la tensiuni între țările noastre și la o scădere a autorității statului român și a diplomaților săi în rândul cetățenilor Republicii Moldova”.
„Partidul Socialiștilor din Republica Moldova consideră absolut inacceptabilă orice încercare de rescriere a istoriei celui de-al Doilea Război Mondial, retezând din eroismul soldatului sovietic care a obținut victorie”, se mai spune în comunicat. În același timp, partidul pledează în continuare ca pe 9 mai să fie sărbătorită Ziua Victoriei și pe 24 august - Ziua Eliberării Moldovei de sub ocupația fascistă, în calitate de date comemorabile naționale.
Pe 23 octombrie, Ambasada României în Republica Moldova a marcat Ziua Armatei Române la Cimitirul de Onoare al Eroilor Armatei Române din satul Mana, raionul Orhei. La eveniment a participat și ambasadorul Daniel Ioniță, ca a vorbit despre „ostașii români care au căzut pe aceste meleaguri, au luptat pentru reîntregirea țării, pentru dreptate și libertate, pentru această palmă de pământ dintre Prut și Nistru, care a aparținut României ca urmare a actului măreț de la 1 decembrie 1918 și care a fost ruptă din trupul țării ca urmare a odiosului Pact Ribbentrop-Molotov”.