logo

PSRM acuză structurile de stat de implicare în presupusa răpire a lui Mykola Chaus


https://www.ipn.md/ro/psrm-acuza-structurile-de-stat-de-implicare-in-presupusa-7965_1082578.html

Deputații fracțiunii PSRM, Adrian Lebedinschi și Grigore Novac, care fac parte din Comisia parlamentară de anchetă pentru elucidarea circumstanțelor presupusei răpiri a ex-judecătorului ucrainean Mykola Chaus, cer demisia directorului SIS pe motiv că instituția ar fi încercat să îndrepte ancheta pe pistă greşită. Într-o conferință de presă, parlamentarii au spus că, după ce au fost audiați mai mulţi conducători ai instituţiilor satului, inclusiv directorul SIS, Comisia a constatat implicarea acestora în presupusa infracţiune, transmite IPN.

Grigore Novac a menţionat că o persoană, funcţionar în cadrul Parlamentului, a admis scurgeri de informaţii despre materialele anchetei, deşi acestea erau secretizate. Numele şi modul în care a fost posibil acest lucru este cunoscut, dar nu pot fi făcute publice. „Am constatat că urmele acestei infracţiuni duc inclusiv şi la instituţia prezidenţială, unde nu am avut nicio deschidere sau conlucrare, deşi Comisia a expediat numeroase demersuri”, a mai declarat Grigore Novac.

Adrian Lebedinschi a afirmat că în Republica Moldova ar fi câteva grupuri de reprezentanţi ai serviciilor speciale ale altor ţări, care filează funcţionari publici din ţară, deputaţi şi persoane din alte structuri ale statului. „O să facem interpelări la Procuratura Generală şi alte organe de drept naţionale şi internaţionale să fie verificată activitatea SIS, care accepta filarea cetăţenilor Republicii Moldova de servicii speciale din străinătate”, a spus parlamentarul.

Adrian Lebedinschi a reiterat că, după toate cele menţionate, se cere demisia directorului SIS, pe articol de exprimare a neîncrederii.

Deputaţii socialişti au mai spus că pe cazul lui Mykola Chaus dispun de multe materiale de interes public, dar acestea sunt deocamdată secretizate.