Deputații Partidului Socialiștilor au sesizat Curtea Constituțională solicitând verificarea constituționalității prevederilor legale prin care a fost anulată activitatea de comerț în bază de patentă, transmite IPN.
Liderul fracțiunii Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Vlad Batrîncea, susține că este vorba despre soarta a zeci de mii de oameni care și-au asigurat o bucată de pâine activând în baza patentei de întreprinzător.
„Reprezentanții PAS, fiind în opoziție, au susținut prelungirea patentelor până în 2030 și chiar au înregistrat o inițiativă legislativă în acest sens. În pofida faptului, odată ce au ajuns la putere, Maia Sandu și PAS au interzis activitatea în bază de patentă, lăsând oamenii pe cont propriu să identifice soluții de supraviețuire în condițiile crizelor cu care ne confruntăm”, afirmă socialistul.
La data de 31 decembrie 2022, la Serviciul Fiscal de Stat erau înregistrați 4 800 de titulari ai patentei pentru desfășurarea comerțului cu amănuntul. Din 1 iulie 2023, activitatea în baza patentei de întreprinzător nu mai este permisă. Potrivit autorităților, peste 3500 au trecut la un regim de activitate independentă. Restul au trecut la regimul de activitate SRL sau Întreprindere Individuală. 3445 de oameni au solicitat compensarea cheltuielilor de tranziție, dintre care peste 3 mii deja au primit banii.