logo

PSRM a notificat Primăria despre organizarea unor întruniri sâmbătă și duminică


https://www.ipn.md/ro/psrm-a-notificat-primaria-despre-organizarea-unor-intruniri-sambata-si-7965_1047179.html

Partidul Socialiștilor a depus la Primăria capitalei mai multe notificări cu privire la organizarea unor „întruniri sub formă de eveniment social-cultural” în zilele de sâmbătă și duminică, 23 și 24 februarie.

Conform unor dispoziții semnate de primarul interimar Ruslan Codreanu, ca urmare a declarațiilor prealabile depuse de PSRM, în zilele de 23 și 24 februarie, între orele 08.00 și 22.00, Partidul Socialiștilor anunță organizarea „unei întruniri sub formă de eveniment social-cultural în scuarul Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”, cu instalarea scenei, a aparatajului de sonorizare, a bannerelor etc.”.

În aceeași interval de timp, PSRM anunță un eveniment în scuarul Academiei de Științe a Moldovei și altul în scuarul Catedralei Mitropolitane „Nașterea Domnului” – între 12.00 și 22.00. Pentru orele 14.00 și 21.00, sâmbătă și duminică, PSRM notifică municipalitatea despre intenția de a organiza un eveniment în  scuarul Centrului comercial UNIC, iar între orele 08.00 și 22.00 – la Complexul memorial „Feciorii Patriei – Sfânta Amintire”.

Solicitată de IPN să ofere detalii despre program, Irina Astahova, ofițerul de presă al PSRM, a comunicat că deocamdată formațiunea „nu a anunțat nimic”. Dacă sunt depuse declarații prealabile, nu înseamnă neapărat că evenimentele vor avea loc. PSRM va anunța public în caz că va organiza ceva.

Pe 24 februarie, în Republica Moldova vor avea loc alegeri parlamentare.