logo

Prune moldoveneşti rebutate de Rusia


https://www.ipn.md/ro/prune-moldovenesti-rebutate-de-rusia-7966_992959.html

Trei loturi de prune din Republica Moldova nu au fost acceptate spre import de către Serviciul Federal de Control Veterinar şi Fitosanitar al Rusiei, transmite Info-Prim Neo. Rosselhoznadzor a publicat pe pagina sa electronică o listă a ţărilor de unde se importă produse de origine vegetală în Federaţia Rusă şi în care au fost depistate bacterii sau boli specifice acestor produse. Moldova este printre aceste ţări. Producătorilor moldoveni le-au fost întoarse trei loturi de prune a câte 19, 18 şi, respectiv, 3,85 tone. Prunele au fost rebutate pe motiv că în ele ar fi fost depistată molia orientală a fructelor (Grapholitha molesta Busck). Pe listă mai figurează state ca Armenia, Azerbaidjan, Lituania, Cehia, SUA, China, Olanda, Uzbekistan, Grecia, Spania şi Macedonia, de unde nu au fost acceptate spre import în Rusia fasole, piersici, zmeură, nectarine, porumb şi mai multe tipuri de flori. Recent, Rosselhoznadzorul a acceptat 175 de firme din Republica Moldova care pot opera exporturi de fructe, legume şi struguri în Rusia.