În noaptea de marţi spre miercuri, în corturile din Piaţa Marii Adunări Naţionale erau doar trei persoane, în cele din faţa Parlamentului, de asemenea, trei, iar în corturile din faţa Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare - patru persoane. În acelaşi timp, numărul poliţiştilor care asigură ordinea publică în aceste zone este de zece ori mai mare, a menţionat ministrul afacerilor interne în exerciţiu, Oleg Balan, în cadrul ultimei şedinţe a Guvernului în exerciţiu.
Potrivit lui, din acest punct de vedere, „protestele costă” exagerat de mult, în condiţiile când, în fiecare seară pentru a asigura ordinea publică și preveni tensionarea situației sunt detașați câte 100 de polițiști, care se află în exercițiul funcțiunii câte 12 ore. Iar orele suplimentare de lucru ale polițiștilor, necesită să fie remunerate, în conformitate cu legislaţia.
La solicitarea premierului în exercițiu Gheorghe Brega, care a spus că în societate se vehiculează diverse cifre, despre suma de bani achitată polițiștilor pentru orele suplimentare de muncă Balan a făcut câteva precizări.
El a spus că poliția a intrat în alertă cu începere din 6 septembrie 2015 și se află la datorie până în prezent. La rectificarea recentă a bugetului a fost solicitată suma de 10 mln lei pentru stimularea angajaților MAI și plata orelor suplimentare de lucru. Din aceste 10 mln lei, 8,37mln lei au fost distribuite Inspectoratului General al Poliției din care deja au fost achitate 1,65 mln lei pentru orele suplimentare de lucru prestate în luna septembrie. Mijloacele au fost distribuite către toate subdiviziunile angajate în menținerea ordinii publice: inspectoratelor teritoriale de poliție din toate sectoarele, Inspectoratului de patrulare, Direcției poliției municipal , altor subdiviziuni. Totodată, în cele aproape trei luni de la începerea protestelor, au fost achitate 30 mii lei întreprinderii municipale de transport, care a pus la dispoziție mijloace de transport utilizate pentru deplasare polițiștilor, carabinierilor în locurile de destinaţie.
„În total, au avut loc 12 ieșiri masive de menținere a ordinei publice. A fost utilizat combustibil, benzină și motorină, în sumă de 36 mii lei. Astfel, doar cheltuielile directe, pentru transport și remunerarea orelor suplimentare de lucru pe trei luni, au constituit 9,126 mln lei, practic, aproape de suma pe care o așteptăm după rectificarea bugetului”, a specificat Oleg Balan.
Premierul în exercițiu a căzut de acord că „protestele costă”. Dar, în același timp, Gheorge Brega, a dat indicații ca protestatarii să fie vizitați de către poliție și să fie verificați de medici, luând în considerare răcirea vremii și ploile din ultimele zile.