logo

Protest la Guvern: Jos mâinile de pe Universitatea Agrară!


https://www.ipn.md/ro/protest-la-guvern-jos-mainile-de-pe-universitatea-agrara-7967_1090910.html

Reprezentanții sindicatelor Universității Agrare de Stat din Moldova au organizat joi o acțiune de protest în fața Guvernului, manifestându-și dezacordul față de reforma anunțată de Ministerul Educației și Cercetării. Aceștia declară că nu sunt împotriva unei reforme bine gândite, însă sunt împotriva faptului ca instituția să fie absorbită. Potrivit lor, este imposibil ca într-o țară agrară să nu existe o instituție de învățământ superior de profil. Protestului s-au alăturat și sindicatele Universității de Stat din Tiraspol și sindicatele „Știința”, transmite IPN.

Participanții la protest afirmă că reforma propusă este plină de incertitudine pe termen scurt și pe termen lung și aceasta pentru că, potrivit lor, reforma propusă de MEC prevede lichidarea Universității Agrare de Stat din Moldova. Ei se declară conștienți de necesitatea acestor reforme, însă sunt contra modalității de implementare, a mecanismului propus. Manifestanții afirmă că au altă viziune și alte propuneri, care în acest moment nu sunt luate în considerare.

Prezentă la protest, președinta Comitetului Sindical al angajaților Universității de Stat din Tiraspol, Liuba Procopii, a menționat că este revoltător ceea ce se întâmplă și anume că așa-numita modernizare a fost lansată când toată lumea este în vacanță. Potrivit ei, UST este prima instituție de învățământ superior din Republica Moldova, care are tradiții vechi, începute încă la Tiraspol. Însă, în anul 1992 au fost goniți de acolo. Venind la Chișinău au reînceput admiterea cu o masă și cu un scaun. „Și voi acum vreți să o distrugeți, vreți să puneți capăt acestei tradiții, acestei școli serioase care durează de 92 de ani? Nu vă permitem, pentru că Universitatea de Stat din Tiraspol este o universitate care are o școală serioasă”, a mai spus Liuba Procopii.

Preşedintele Sindicatului „Știința”, Oleg Chihai, consideră că aceasta este o situație rușinoasă și umilitoare pentru cercetători, pentru reprezentanții mediului universitar. „Suntem foarte indignați de faptul că noi, institutele de cercetare, vom pierde statutul juridic, autonomia financiară, iar în cele din urmă vor dispărea colectivele noastre. Noi suntem pentru reformă. Noi suntem conștienți că nu putem purcede mai departe într-o Europă civilizată, fără de a face reformele cuvenite”, susține Oleg Chihai. Însă, potrivit lui, lucrurile trebuie bine gândite și consultate.

Decanul Facultății de economie de la Universitatea Agrară, profesorul universitar Petru Tomița, a declarat că de o săptămână încoace, societatea este pur și simplu bulversată. Potrivit lui, timp de nouă decenii instituția de învățământ a avut grijă de securitatea alimentară a țării, iar absolvenții ei au muncit în câmp având grijă de țară, indiferent de crizele din țară – secetă, scumpiri etc. Profesorul susține că nu este clar cine sunt adevărații autori ai acestei reforme și se comite o greșeală strategică. „De ce politicienii se amestecă în lucrurile care nu le aparțin lor. comunitatea academică trebuie să soluționeze aceste probleme. Noi avem profesori, doctori, savanți în toate instituțiile de stat. De ce ei nu sunt ascultați?”, se întreabă Petru Tomița.

Conferențiarul universitar, Rita Munteanu, spune că are o vechime în muncă de mai bine de 17 ani în cadrul Universității Agrare și cunoaște sute de absolvenți ai instituției. „Suntem o țară agrară, iar realitatea obiectivă ne demonstrează că viitorul țării noastre este intrinsec legat de agricultură, fie că ne dorim sau nu acest lucru. Absurditatea așa-zisei reformei a învățământului superior constă în faptul că se dorește de a lipsi un stat agrar de unica instituție cu profil agricol din Republica Moldova. Universitatea Agrară furnizează pe piața internă muncii cadre necesare economiei naționale”, afirmă Rita Munteanu