logo

Protest la Curtea Constituțională: Stadionul Republican să rămână în proprietatea statului


https://www.ipn.md/ro/protest-la-curtea-constitutionala-stadionul-republican-sa-ramana-in-7967_1083420.html

Deputații și simpatizanții Partidului Socialiștilor au protestat astăzi, 29 iulie, la sediul Curții Constituționale, cerând ca Stadionul Republican să rămână în proprietatea statului. Acțiunea a avut loc în contextul în care Curtea a examinat trei sesizări, iar ulterior a declarat neconstituțională legea din decembrie 2020, pentru abrogarea legii din 2018 ce autoriza vânzarea terenului Stadionului Republican Ambasadei SUA pentru construirea unui nou complex al misiunii diplomatice la Chișinău, transmite IPN.

Protestatarii au cerut magistraților Înaltei Curți să mențină în vigoare legea votată la inițiativa PSRM în Parlamentul de legislatura trecută, prin care terenul Stadionului Republican a devenit proprietate publică pe care se interzice edificarea altor construcții decât cele de menire social-culturală sau sportivă.

Într-o declarație anterioară, PSRM a remarcat că decizia cu privire la privatizarea Stadionului Republican a fost luată cu încălcarea completă a principiului transparenței, fără consultări publice și fără o sumă clară a contractului.

Socialiștii susțin că „verdictul Curții Constituționale de buzunar este rezultatul acordurilor secrete dintre președintele Maia Sandu și ambasadorul SUA, Dereck Hogan, pentru susținerea Partidului „Acțiune și Solidaritate” în timpul alegerilor parlamentare. Această decizie a Curții Constituționale este un alt act de călcare în picioare a suveranității naționale a Republicii Moldova de către actuala guvernare”.

PSRM anunță că va continua să lupte pentru ca Stadionul Republican să rămână în proprietatea poporului Republicii Moldova.

Curtea Constituțională s-a pronunțat astăzi, 29 iulie, ca urmare a sesizării deputaților din trei fracțiuni ale legislaturii precedente, care au contestat legea votată pe 3 decembrie 2020 de PSRM și Platforma Pentru Moldova, din care făceau parte și deputații Partidului Șor.

Săptămâna trecută, Curtea Constituțională a declarat inadmisibilă sesizarea deputaților Partidului Socialiștilor pentru controlul constituționalității Legii nr. 151 din 4 octombrie 2018 cu privire la transmiterea cu titlu oneros a terenului Stadionului Republican Statelor Unite ale Americii pentru construcția sediului Ambasadei.