logo

Protest la cimitirul evreiesc din capitală


https://www.ipn.md/ro/protest-la-cimitirul-evreiesc-din-capitala-7967_1033755.html

Un grup de locatari din apropierea cimitirului evreiesc din sectorul Buiucani al capitalei au blocat accesul reprezentanților municipalității care au intervenit pentru a începe lucrările de salubrizare în partea veche a cimitirului. Solicitată de IPN, şefa întreprinderii municipale „Combinatul servicii funerare”, Ludmila Boţan, a spus că lucrările de salubrizare au loc în contextul sărbătorilor de Paști.

Oamenii care au ieșit să protesteze se tem că, evacuând plăcile vechi de pe morminte, se pregătește terenul pentru noi înhumări, iar odată cu instalarea unei porți în partea veche a cimitirului cortegiile funerare vor trece pe lângă curtea interioară a blocurilor, lucru pe care nu și-l doresc.  

Șefa de la Combinatul servicii funerare dă asigurări însă că poarta este pusă doar pentru a evacua gunoiul. „Nu înțeleg care este motivul revoltei pentru că noi doar facem poarta ca să evacuăm deșeurile şi încercăm să le explicăm acest lucru. Vrem să instalăm o poartă care va fi mereu închisă şi folosită doar în cazuri de necesitate, pentru a evacua deșeurile”, a spus Ludmila Boţan.

Aceasta a subliniat că unitățile de transport nu au mai avut acces de zeci de ani în partea veche a cimitirului pentru a evacua gunoiul. Solicitarea de a face curat la cimitir a venit de la comunitatea evreiască, care s-a angajat împreună cu Pretura sectorului Buiucani să se implice gratuit în lucrări.

Cimitirul evreiesc are o suprafață de 12 hectare, accesul fiind restricționat spre aproximativ cinci hectare de teren.