logo

Protest în fața Ambasadei Turciei


https://www.ipn.md/ro/protest-in-fata-ambasadei-turciei-7965_1044744.html

Mișcarea de Rezistență Națională ACUM a protestat în fața Ambasadei Turciei, cerând eliberarea profesorilor de la Liceul Orizon care, la început de septembrie, au fost expulzați din Republica Moldova și întemnițați în Turcia. Protestul s-a desfășurat în contextul vizitei la Chișinău a președintelui Turciei, Recep Tayyip Erdogan, transmite IPN.

Vicepreședintele PPPDA, Alexandru Slusari, spune că relațiile dintre Republica Moldova și Turcia se rezumă la înțelegerile dintre doi dictatori. Ceea ce s-a întâmplat cu profesorii turci poate să se întâmple cu oricine, deoarece Moldova alunecă spre dictatură. „Suntem aici să ne exprimăm categoric împotriva dictaturii. Toate înțelegerile obscure cu altă dictatură tot mai mult și mai mult împinge țara spre un regim autoritar”, a spus Alexandru Slusari.

Vicepreședintele PAS, Mihai Popşoi, a spus că înțelegerile dictatoriale dintre „regimul Erdogan” și „regimul Plahotniuc-Dodon” de la Chișinău au început cu doi ani în urmă. „Șeful statului, Igor Dodon, se declară apărător al independenței și suveranității țării, dar inaugurează clădirea prezidențială împreună cu președintele unui stat care trăiește în dictatură”. „Eu înțeleg să ne repare drumurile, grădinițele, dar să ne repare Președinția, simbolul statalității, ce fel de statalist este Igor Dodon”, a întrebat retoric Mihai Popşoi.

Vicepreședintele PLDM, Ion Terguţă, a menționat că asistăm la una dintre cele mai rușinoase înțelegeri dintre administrațiile prezidențiale a două țări. Au fost expulzați oamenii fără drept de judecată, fără drept de apel, au fost trimiși aproape la moarte sigură. Turcia este o țară periculoasă pentru cetățenii turci în primul rând, iar profesorii turci au părăsit țara lor pentru că regimul îi urmărea. „Republica Moldova devine tot mai izolată. De azi înainte doar astfel de tip de guvernați vor vizita Republica Moldova”, a spus vicepreședintele PLDM.

Șapte cetățeni turci, profesori ai Liceului „Orizont” din capitală, au fost declarați la 6 septembrie, indezirabili și expulzați de pe teritoriul Republicii Moldova. Potrivit SIS, cei șapte cetățeni străini sunt suspectați de legături cu o grupare islamistă, grupare despre care există indicii că desfășoară acțiuni ilegale în mai multe țări.

Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, efectuează o vizită de două zile în Republica Moldova. Joi, 18 octombrie, oficialul se va deplasa în UTA Găgăuzia.