logo

Propuneri de a simplifica eliberarea actelor permisive pentru produsele agroalimentare


https://www.ipn.md/ro/propuneri-de-a-simplifica-eliberarea-actelor-permisive-pentru-produsele-agroalim-7966_1025948.html

Proiectul Legii pentru modificarea şi completarea unor acte legislative (acte permisive în domeniul sanitar-veterinar şi fito-sanitar) propune eliminarea a circa 10 acte permisive. Propunerile de modificare a procedurii de eliberare a actelor permisive la importul, exportul şi tranzitul produselor agroalimentare au fost prezentate în cadrul unei mese rotunde, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Economiei, proiectul Legii mai prevede substituirea procedurii de înregistrare la Agenţia Naţională de Siguranţă a Alimentelor cu cea de notificare. De asemenea, se propune utilizarea unui sistem informaţional integrat prin care ANSA va duce evidenţa tuturor operatorilor, precum şi eliminarea licenţei pentru importul şi/sau depozitarea, comercializarea produselor de uz fitosanitar şi/sau a fertilizanţilor, şi a licenţei pentru activitatea farmaceutică veterinară şi/sau asistenţa veterinară.

În cadrul evenimentului, Vitalie Iurcu, viceministrul economiei, a menţionat că ministerul, prin politicile promovate, susţine facilitarea comerţului extern şi accesarea noilor pieţe de desfacere. „Odată adoptate şi implementate, modificările la legislaţia privind obţinerea actelor permisive vor permite reducerea semnificativă a timpului şi a costurilor procedurilor de import/export”, a afirmat viceministrul economiei.

Experţii USAID BRITE, Maria Porca şi Lucian Boncea, au menţionat că amendamentele vor asigura transpunerea acquis-ului comunitar, scopul acestora fiind facilitarea şi stimularea comerţului extern, înlăturarea barierelor în dezvoltarea afacerii şi reducerea semnificativă a timpului şi costurilor aferente procedurilor de import, export şi tranzit.

Actele legislative în vigoare în domeniul sanitar-veterinar stabilesc un cadru de reglementare împovărător în privinţa operaţiunilor de import-export a produselor sanitar-veterinare şi fito-sanitare. Conform acestora, operaţiunea de import implică 5 etape (înregistrarea, controlul unităţii sau transportului, permisul/avizul de import, controlul la punctul de intrare, controlul la punctul final). În acelaşi timp, conform reglementărilor şi practicilor Uniunii Europene, procedurile de import sunt organizate şi optimizate în aşa fel încât implică 2 etape (înregistrarea operatorului şi controlul la punctul de intrare).

Amendamentele la legislaţie au fost elaborate cu suportul Guvernului SUA prin intermediul Programului USAID BRITE.