logo

Proprietarii de microbuze din capitală susţin că organizarea de proteste devine singura soluţie a crizei în care se află


https://www.ipn.md/ro/proprietarii-de-microbuze-din-capitala-sustin-ca-organizarea-de-proteste-devine--7967_960171.html

Transportatorii privaţi din municipiul Chişinău reiau ideea organizării acţiunilor de protest, drept soluţie extremă în situaţia de criză în care se află. Solicitat de Info-Prim Neo, preşedintele Asociaţiei transportatorilor privaţi, Gheorge Rusu, şi-a exprimat regretul că transportatorii din republică au posibilitate măcar „cât de cât” să obţină de la Guvern majorarea tarifelor în transport, în timp ce proprietarii de microbuze din capitală „sunt la cheremul populismului” celor 51 de consilieri municipali, în special ai celor din fracţiunea Partidului comuniştilor care, de fiecare dată, resping unanim proiectele de decizie privind ajustarea tarifelor. Potrivit lui Rusu, deja a patra oară în ultimul timp, Consiliul municipal a respins propunerile de majorare a tarifelor în transportul public, inclusiv pentru cel cu microbuzele în Chişinău. La 1 septembrie se împlinesc şase ani de când nu au fost majorate tarifele în transportul public care circulă prin municipiul Chişinău, aceasta fiind unica sferă de activitate din republică unde de atâţi ani nu s-au majorat preţurile, a mai spus Rusu. Rusu a subliniat că, în lipsa unor soluţii reale de depăşire a situaţiei create, transportatorii sunt forţaţi să ia în calcul posibilitatea organizării acţiunilor de protest. „Este o soluţie acceptabilă, cel puţin în ideea că transportatorii din republică au obţinut majorarea tarifelor doar după ce au anunţat conducerea ţării despre intenţia de a organiza o grevă preventivă de 12 ore”. „Practica internaţională arată că taxa achitată de un călător trebuie să permită procurarea unui litru de combustibil, pe când la noi cu cei doi lei procurăm doar 200 de mililitri de carburanţi”, a menţionat sursa citată. Din această cauză, spune Rusu, şoferii de microbuze sunt nevoiţi „să ticsească” în orele de vârf pasagerii care se deplasează cu disconfort. În primăvara curentă, au trecut revizia tehnică circa 1912 microbuze care circulă pe traseele din municipiul Chişinău. Deşi acest număr a rămas aproape constant faţă de anii trecuţi, de la 1 aprilie curent, cca 40 de microbuze au renunţat la dreptul de prestare a serviciilor de transportare a pasagerilor şi alte 60 se pregătesc să facă acelaşi lucru. Gheorghe Rusu a spus că proprietarii de microbuze nu au profit din activităţile pe care le desfăşoară şi îşi permit să lucreze doar până la prima reparaţie costisitoare. Potrivit aceleiaşi surse, „deşi şoferilor le mai iese puţin, acumulările proprietarilor se reduc la zero, sau aceştia înregistrează pierderi dacă trebuie să efectueze reparaţi costisitoare”. Asociaţia transportatorilor privaţi reprezintă interesele proprietarilor de microbuze din municipiul Chişinău şi este membră a Uniunii Transportatorilor şi Drumarilor.