logo

Proprietarii apartamentelor cu datorii pentru agentul termic riscă să ajungă în judecată


https://www.ipn.md/ro/proprietarii-apartamentelor-cu-datorii-pentru-agentul-termic-risca-sa-ajunga-in--7967_1011821.html

Proprietarii a 690 de apartamente din capitală, care înregistrează datorii pentru agentul termic consumat, au la dispoziţie o lună pentru a le plăti. În caz contrar, vor fi acţionaţi în judecată. Potrivit unui comunicat de presă al SA „Termocom”, apartamentele cu datorii au fost vizitate de către angajaţii întreprinderii pe parcursul săptămânii precedente, transmite IPN.

Furnizorul de agent termic precizează că doar 230 dintre cei 690 de proprietari cu restanţe au recurs la posibilitatea de încheiere a graficelor de eşalonare a datoriei, asumându-şi obligaţiunea de a achita în fiecare lună suma restantă în rate. Din cele 230, 140 de apartamente au datorii între 3 mii şi 5 mii de lei, 66 de apartamente – între 5 mii şi 10 mii de lei, iar la alte 24 datoriile depăşesc 10 mii de lei.

Totodată, executorul judecătoresc a dispus aplicarea sechestrului şi ridicarea unui automobil aflat în proprietatea unui datornic din sectorul Ciocana, care a acumulat o restanţă la plata facturilor pentru energia termică de peste 13 mii de lei. Proprietarul  maşinii are 7 zile la dispoziţie pentru achitarea datoriei. În caz contrar, automobilul va fi transmis spre comercializare prin intermediul unui magazin cu comision, iar diferenţa după stingerea datoriei şi încasarea cheltuielilor de executare va fi restituită debitorului.

Administraţia SA „Termocom” solicită insistent efectuarea plăţilor pentru consumul de energie termică. Facturile pot fi achitate în filialele băncilor comerciale, în oficiile poştale, prin intermediul terminalelor de plăţi electronice, Internet Banking. De asemenea, plăţile pot fi efectuate în centrul comercial al SA „Termocom” din str. Tudor Vladimirescu, 6, inclusiv în cazul facturilor cu termenul expirat de achitare.