logo

Promo-Lex constată tendinţe pozitive, dar şi negative, în campania electorală


https://www.ipn.md/ro/promo-lex-constata-tendinte-pozitive-dar-si-negative-in-campania-electorala-7965_986116.html

Asociaţia „Promo-Lex” constată în raportul de monitorizare a campaniei electorale, pentru perioada 13-25 octombrie, mai multe încălcările admise de concurenţii electorali. În acelaşi timp, experţii organizaţiei menţionează că există şi tendinţe pozitive în comparaţie cu alegerile precedente, transmite Info-Prim Neo. Tendinţele negative identificate de observatori sunt determinate de situaţiile de conflict în cadrul unui număr de circumscripţii electorale, raportarea financiară deficientă privind cheltuielile de campanie ale partidelor, insuficienţa locurilor pentru afişaj electoral etc. Astfel, unele formaţiuni precum PDM, PL şi AMN nu au prezentat date privind cheltuielile de transport pentru întâlnirile cu alegătorii. Afişele electorale ale unor concurenţi nu prezintă date privind tirajul şi denumirea tipografiei. MAE şi PUM nu au inclus la cheltuieli publicitatea stradală. Practic toţi concurenţii electorali au plasat afişaj electoral în locurile interzise. Raportul constată şi primele incidente electorale, precum intenţia candidatului PSD, Serghei Chiose, preşedintele raionului Taraclia, de a obliga angajaţii unei întreprinderi să adere la această formaţiune, spargerea comisă la sediul PDM de la Soroca, sau incidental cu bodyguarzii lui Voronin de la Ungheni, acuzaţi că au bătut un alegător. De asemenea, experţii menţionează utilizarea „cadourilor electorale” în campanie de către liderul PSD, Victor Şelin şi cel al PLDM, premierul Vlad Filat. Sunt constatate şi cazuri de utilizare a resurselor administrative. „Promo-Lex” şi-a manifestat îngrijorări şi faţă de lipsa unor acţiuni pentru asigurarea dreptului la vot al cetăţenilor din stânga Nistrului. ONG-ul recomandă organelor electorale, administraţiilor locale şi concurenţilor electorali să înlăture aceste deficienţe. Totodată, preşedintele „Promo-Lex”, Ion Manole, a menţionat că sunt observate şi tendinţe pozitive în comparaţie cu campaniile precedente. În special el s-a referit la faptul că toţi candidaţii care deţin funcţii publice au degrevat, în modul stabilit de legislaţie. De asemenea, se constată şi o prestaţie echidistantă a administraţiei electorale.