logo

Promo-LEX constată tendinţa de utilizare a resurselor administrative în electorală


https://www.ipn.md/ro/promo-lex-constata-tendinta-de-utilizare-a-resurselor-administrative-in-7965_1030121.html

Misiunea Promo-LEX de Observare a alegerilor preşedintelui din 30 octombrie constată tendinţa de utilizare a resurselor administrative în promovarea candidaţilor la funcţia de preşedinte. S-a constatat că reprezentanţii autorităţilor publice locale de nivelurile unu şi doi au fost implicaţi în timpul orelor de muncă în colectarea semnăturilor, precum şi în întâlniri cu cetăţenii. Au fost constatate şi cazuri de oferire a cadourilor în perioada electorală, transmite IPN.

Potrivit Promo-Lex, calitatea datelor din Registrul de Stat al Alegătorilor continuă să rămână o problemă, iar observatorii au constatat în şapte localităţi necorespunderi între adresele indicate în buletinele de identitate ale alegătorilor şi datele din  Registrul de Stat al Alegătorilor. La fel, au fost identificate persoane decedate înscrise în registrul alegătorilor în cel puţin şase localităţi. Misiunea de observare a constatat şi zece cazuri de oferire a cadourilor cu tentă electorală, cinci dintre care cu implicarea reprezentanţilor PDM şi alte cinci cu implicarea PSRM.

Misiunea de Observare Promo-LEX a constatat că mai multe grupuri de iniţiativă au prezentat raportul financiar „pe zero”, în condiţiile în care au desfăşurat activităţi de promovare, atât pe platforme online, cât şi pe panouri stradale.

Misiunea de Observare Promo-LEX salută majorarea numărului secţiilor de votare deschise peste hotare pentru alegerile prezidenţiale din 30 octombrie, însă consideră nejustificată reducerea numărului secţiilor de votare în Marea Britanie. La fel, e de părere că e nevoie de a majora numărul secţiilor de votare în Federaţia Rusă, Belgia, Irlanda, Franţa, Italia şi România.

Misiunea de observare Promo-LEX cuprinde 42 observatori pe termen lung, care vor monitoriza procesul electoral în toate circumscripţiile electorale din Republica Moldova în perioada 31 august – 30 octombrie 2016.